duminică, iulie 27, 2025

zaman

5711 ARTICOLE0 COMENTARII
https://zaman.ro

O nouă lovitură pentru primarul Istanbulului. Anchetat pentru că ar fi  „ manipulat o licitație publică”

Acuzația implică o posibilă pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani, iar o audiere este programată pentru 15 iunie.

Istanbul: Un muzeu dedicat lui Erdogan va fi inaugurat înainte de alegeri

Muzeul va expune fotografii și videoclipuri din copilăria lui Erdoğan, timpul petrecut în fotbalul amator și viața lui înainte și mai ales în timpul carierei sale politice, precum și imagini cu membrii familiei sale.

Rusia-Ucraina: Comisarii pentru drepturile omului s-a întâlnit în Ankara

O sursă turcă susține că Moskalkova și Lubinets au discut despre un coridor umanitar și despre situația copiilor care au fugit de război. Probleme precum coridorul pentru cereale din Marea Neagră sau un potențial schimb de prizonieri vor fi discutate la niveluri mai înalte.

Vremuri grele pentru îndrăgostiți. Costul întâlnirilor mai mult de 3.500 de lire pe lună

În cadrul sondajului, 1000 de participanți selectați aleatoriu cu vârsta cuprinsă între 27 și 35 de ani au fost întrebați cât cheltuiesc în timpul întâlnirilor lor.

Presa în Turcia: 1 jurnalist ucis și 39 închiși după gratii în 2022

În decembrie, într-o mișcare care a confirmat temerile criticilor legii, Turcia a văzut prima arestare a unui jurnalist în temeiul legii dezinformarii.

Faimoasa avocată din Turcia, printre cele trei femei laurate a Premiului Olof Palme din Suedia 2023

Eren Keskin, alături de Marta Chumalo, expertă de gen și psiholog din Ucraina, și Narges Mohammadi, jurnalist și activist pentru drepturile omului din Iran, sunt cele trei femei laureate.

Istanbul: Pârâul Riva s-a înnegrit. Ministrul a lansat o anchetă

Pe lângă schimbarea culorii în pârâu, au atras atenția și stratificările asemănătoare petrolului văzute pe suprafața apei din apropierea țărmului și deșeurile lăsate în jurul țărmului.

Crimă în Turcia: 6 reținuți în legătură cu uciderea fostului președinte al Lupilor Gri

Sinan Ateş, un academic și fostul președinte al Lupilor Gri, a fost împușcat mortal în capitala Ankara săptămâna trecută. 

Turcia: Luna decembrie a anului 2022, cea mai călduroasă din ultimii 52 de ani

Temperatura medie în decembrie 2022 a crescut cu 3,2 grade și a ajuns la 8 grade, această valoare fiind mai mare din ultimii 52 de ani.

Istanbul: Un iepure a provocat un accident pe aeroport

Aeronava de tip Airbus 320 Neo de la Pegasus Airlines, care efectuează zborul Munchen-Istanbul PC1022, a lovit un iepure care a intrat pe pistă la ora 19.13 în timpul aterizării sale pe aeroportul Sabiha Gökçen.

TOP AUTHORS

0 ARTICOLE0 COMENTARII
0 ARTICOLE0 COMENTARII
5711 ARTICOLE0 COMENTARII

Most Read

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.

Aderarea Turciei la UE: „Un nivel atât de scăzut al democrației, încât este imposibil să se înrăutățească”

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, a criticat aspru guvernul turc pentru că a urmărit penal fete de 14 ani sub acuzații de...

Turcia: Restricții pentru rețelele sociale pentru copiii sub 13 ani

Autoritatea pentru Tehnologiile Informației și Comunicațiilor (BTK) elaborează o propunere pentru a interzice copiilor sub 13 ani să folosească platformele de rețele sociale, în timp ce Ministerul Familiei și Serviciilor Sociale colaborează cu Parlamentul turc pentru a limita utilizarea smartphone-ului pentru copiii din aceeași grupă de vârstă.

Erdogan susține că legile, nu Convenția de la Istanbul, mențin femeile în viață

La un eveniment cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor la complexul prezidențial din capitala Ankara, președintele turc a făcut declarații despre controversată Convenției de la Istanbul.