Anatolian Food Fest se întoarce, după ce a fost mult așteptat de gurmanzi și pasionați de cultura și tradiția orientală, în perioada 28-30 iunie 2024 de la ora 10:00 până la ora 22:00, la Arena Națională.
Evenimentul a continuat cu o prezentare care a explicat importanța și semnificația Ramadanului și a postului, un concert live de muzică orientală și dansul dervișilor.
Personalități publice marcante din România au fost premiate în cadrul unui eveniment de excepție, Cina de Iftar, organizată pentru al doilea an consecutiv de Asociația pentru Dialog și Valori Universale (ADVU), în parteneriat cu Lumina Instituții de Învățământ.
O parte dintre turci sărbătoresc Anul Nou, iar pentru alții este doar o seară obișnuită. Motivul îl explică Mustafa Oz, președintele Asociației pentru Dialog și Valori Universale (ADVU) din București, cetățean turc care trăiește în România.
Numeroase personalități ale lumii culturale, academice, jurnalistice, reprezentanți ai diferitelor culte religioase și ai mediului de afaceri au fost prezenți luni, 18 aprilie 2022, la Cina de Iftar organizată de Asociația pentru Dialog și Valori Universale (ADVU), în parteneriat cu Lumina Instituții de Învățământ.
Asociația pentru Dialog și Valori Universale (ADVU) organizează, în parteneriat cu Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” concursul de eseuri cu tema „Arta de a trăi împreună”.
Asociația pentru Dialog și Valori Universale în parteneriat cu Amnesty International și Zaman România organizează concursuri de cultură generală și caricatură, cu ocazia “Zilei Internaționale a Drepturilor Omului”
Organizația ADVU, împreună cu Asociația “ Se poate” și Down Plus București au derulat un proiect, în cadrul căruia tinerii au plantat copaci în județul Prahova.
Războiul din Iran plasează Turcia într-o poziție ciudată, generând mai multe provocări. De la începutul confruntării militare dintre Statele Unite și Israel...
Relaţia dintre Turcia și Iran a revenit în prim‑planul preocupărilor regionale după ce Statele Unite și Israelul au lansat lovituri împotriva Iranului și, ca răspuns,...