duminică, septembrie 22, 2024

București: Cina de Iftar alături de personalități ale lumii culturale și academice

Numeroase personalități din România distinse din lumea educației, culturii, artei, religiei, sportului, politicii și afacerilor din România s-au întâlnit la Cina de Iftar, dedicat Dialogului și Toleranței.

200 de nume importante au fost prezente joi, 28 martie 2024, la Cina de Iftar organizată de Asociația pentru Dialog și Valori Universale (ADVU), în parteneriat cu Lumina Instituții de Învățământ.

Seara a fost deschisă de discursul președintelui Mustafa Öz, urmat de președintele instituțiilor de învățământ Lumina, Fatih Göktaş.

 „Credem în îmbrățișarea tuturor, protejarea diferențelor noastre, găsirea unui teren comun în valorile universale.Continuăm să ne întâlnim și să transmitem mesaje de pace și solidaritate lumii. „Le doresc tuturor o lume pașnică în care pacea și toleranța predomină și oamenii să se unească în jurul valorilor umane universale”, afirmă Öz.

Evenimentul a continuat cu o prezentare care a explicat importanța și semnificația Ramadanului și a postului, un concert live de muzică orientală și dansul dervișilor.

Gala Premiilor „Dialog și Pace”

Gala Premiilor „Dialog și Pace” a fost punctul culminant al serii, prin care personalități de seamă au fost premiat pentru contribuția adusă societății.

„Prin acordarea acestor premii, am dorit să le recunoaște angajamentul lor în promovarea păcii, a dialogului și a înțelegerii interculturale. Fiecare premiu acordat a fost nu doar o simplă distincție, ci și o confirmare a impactului pozitiv pe care aceste personalități l-au avut în comunitatea noastră și în lume,” se arată în comunicatul ADVU.

5 nume distinse din domeniile academic, religie, cultură și educație au fost premiat, printre care și Gheorghe Zamfir sau jurnalista Ximena Reyes.

Jurnalista Iulia Tudor, una dintre laureați, a vorbit pe pagina de Facebook despre experiența de la Cina de Iftar.

„Acest premiu reprezintă pentru mine o recunoștință a muncii depusă în folosul oamenilor pentru promovarea tradițiilor și obiceiurilor românilor, dar și a altor minorități de la noi din țară. O încununare a valorilor umanitare pe care le respect și le promovez ori de câte ori am ocazia.”, scrie Iuliana Tudor.

De asemenea, într-un gest de frăție interconfesională, Revan Veli, imamul Moscheei Carol I din Constanța i-a înmânat premiu de excelență pastorului adventist, Mădălin Avramescu.

Asociația pentru Dialog și Valori Universale a fost înființată în 2017, din dorința de a realiza un pod intercultural, prin care valorile esențiale ale umanității să fie redescoperite și aplicate în viața de zi cu zi, fie că vorbim despre domeniul științific, social sau cultural.

Tensiuni între Turcia și Germania din cauza reglementărilor privind Döner Kebab

Conform propunerii Turciei, carnea de vită ar trebui să provină de la bovine care au cel puțin 16 luni și să conțină cu cantități specifice de grăsime animală, iaurt sau lapte, ceapă, sare și cimbru, precum și ardei negru, roșu și alb. Bucățile de carne ar trebuie să aibă o grosime de 3 până la 5 milimetri.

9 decese și 2.750 răniți în Liban, după ce pagerele Hezbollah au explodat simultan

Cel puțin nouă persoane au fost ucise și aproximativ 2.750 au fost rănite din cauza exploziei pagerelor portabile în Liban, conform presei internaționale.

Miss Turcia 2024 a stârnit dezbateri aprinse: „Este un concurs de frumusețe, nu un concurs de favoritism”

În timp ce concursurile de frumusețe nu sunt străine de controverse, criticile îndreptate asupra apariției lui Idil Bilgen, o tânără de 24 de ani, absolventă a Universității Koç, din Turcia, au aprins discuții despre standardele societății de frumusețe, sexism și adevărata esență a frumuseții.

George Clooney susține cazul lui Osman Kavala, închis în ciuda deciziei CEDO

Fundația, co-fondată de actorul american George Clooney și soția sa avocată pentru drepturile omului, Amal, se numără printre o serie de organizații pentru drepturile omului cărora li s-a acordat statutul de intervenient terță parte într-un nou caz privind omul de afaceri încarcerat Osman.

Criza economică din Turcia. Ministrul Finanțelor: „Avem nevoie de răbdare și timp.”

Ministrul Trezoreriei și Finanțelor, Mehmet Șimşek, a recunoscut frustrarea tot mai mare a publicului față de creșterea prețurilor în timpul unui interviu televizat la CNN Türk.