vineri, iulie 10, 2026

Turcia: 7 persoane arestate că au ascultat predici religioase pe platforma X

Șase femei și un bărbat au fost reținuți pentru că au ascultat predici religioase pe platforma X, transmise în flux de persoane din străinătate acuzate de Turcia că sunt membri ai unui grup religios interzis de Ankara, conform Turkish Minutes.

Organizația Națională de Informații a Turciei (MİT) au condus o operațiune care vizează indivizii care participau la un live de pe platforma X, unde discutau Risale-i Nur, o exegeză Coranică scrisă de regretatul savant islamic Said Nursî, a cărui învățături au contribuit mai târziu la inspirarea Mișcării Gülen.

Potrivit unui raport al jurnalistului Sevinç Özarslan, de la Kronos, autoritățile au reținut nouă persoane, inclusiv un pacient cu leucemie, în timpul raidurilor la domiciliu în diferite orașe marți.

MİT și poliția au urmărit activitățile online ale participanților cu câteva luni înainte de arestări. Șapte persoane, dintre care șase femei, au fost arestate. Alți doi au fost eliberați sub supraveghere judiciară.

Unele dintre femeile reținute locuiesc în străinătate și mergeau în vacanță în Turcia. Interogatoriul a inclus întrebări despre motivele pentru care au aderat la discuții, rolurile lor în cadrul grupurilor și de ce au comentat textele Risale-i Nur.

În timp ce se aflau în arest, femeile au fost forțate să se roage cu capul descoperit după ce le-a fost confiscate baticurile. Un avocat a descris cum clienta lui a fost adusă la el fără basma și a cerut un Coran, o carte de rugăciuni și alte texte religioase.

Femeile reținute au fost acuzate că s-au implicat în activități de sprijinire a Mișcării Gülen și de a recruta noi membri pentru grup.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan i-a vizat pe adepții Mișcării Gülen, inspirate de clerul musulman Fethullah Gülen, încă de la anchetele de corupție din 2013, care l-au implicat pe primul ministru de atunci Erdogan, membrii familiei sale și cercul său apropiat. După puciul eșuat, autoritățile turce au intensificat activitățile de represiune.

Aliații NATO pregătesc contracte de înarmare de zeci de miliarde de dolari la summitul de la Ankara

Statele membre ale NATO sunt pregătite să anunțe contracte de înarmare în valoare de „zeci de miliarde de dolari” în cadrul summitului...

Procurorii turci investighează un show viral de stand-up. Comediantul reținut pe aeroport

Update: Comediantul turc, Deniz Göktaș, a fost arestat preventiv timp de 30 de zile. Procurorii îl acuză de „insultarea valorilor religioase”, „incitare la...