sâmbătă, decembrie 2, 2023

Turcia menține condamnarea filantropului Kavala și a altor patru în procesul Gezi Park

Curtea Supremă de Apel a Turciei menține condamnările a cinci inculpați, inclusiv a proeminentului filantrop, Osman Kavala, în procesul Gezi Park, în timp ce a anulat condamnările altor trei, conform Stockholm Center for Freedom.

Printre cei cinci inculpați ale căror condamnări au fost menținute se numără, pe lângă Kavala, avocatul pentru drepturile omului și parlamentarul Partidului Muncitorilor din Turcia (TİP), Can Atalay, jurnalistul și producătorul de film Çiğdem Mater, urbanistul Tayfun Kahraman și regizorul Mine Özerden.

3 condamnări anulate

În ceea ce privește cei trei inculpați ale căror condamnări au fost anulate, instanța a decis eliberarea a arhitectului Mücella Yapıcı și scriitorului Hakan Altınay, din închisoare cu probațiune judiciară, în timp ce un alt inculpat, activistul Yiğit Ali Ekmekçi, va continua să stea după gratii în timpul rejudecării sale.

„Nu înțeleg ce fel de dreptate este asta.”

Mücella Yapıcı, care a fost eliberată din închisoarea pentru femei Bakırköy din Istanbul, joi seară, a criticat decizia instanței de a menține condamnările celor cinci co-inculpați, spunând: „Cu toții eram nevinovați. Nu înțeleg ce fel de dreptate este asta.”

Reacții internaționale: „Abuz monstruos”

Emma Sinclair-Webb, director asociat al Human Rights Watch pentru Europa și Asia Centrală, a declarat pe contul său de rețea socială X că decizia Curții de Apel din Turcia de a menține „condamnările fără temei” a lui Kavala la închisoare pe viață și a lui Mater, Atalay, Özerden și Kahraman de 18 ani în procesul Gezi este un „abuz monstruos al sistemului de justiție, dovada că instanțele se supun președinției”.

Ali Yıldız, un avocat din Bruxelles, afirmă că procesul Gezi a fost o expresie a purei răzbunare îmbrăcată ca o procedură judiciară.

„Tribunalele de judecată sunt câmpuri de luptă pentru Erdogan, unde își reduce la tăcere oponenții prin lege”, referindu-se la controlul președintelui Recep Tayyip Erdogan asupra justiției.

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, Nacho Sanchez Amor a comentat într-o postare pe X despre justiția din țară.

„În acest gen de lucruri trebui să testăm voința reală a Turciei de a reactiva procesul de aderare la UE. Declarațiile de bunăvoință sunt vorbe goale dacă nu sunt însoțite de acțiuni reale. Din păcate, acțiunile continuă să submineze perspectivele UE ale Turciei.”, afirmă acesta.

CEDO condamnă Turcia

Decizia CEDO față de cazul unui profesor turc condamnat pentru terorism de către autoritățile turce, pot duce la o reformă legală în Turcia.

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marți, că condamnarea de către instanțele turce a unui profesor sub acuzații de terorism pentru activități precum utilizarea unei aplicații mobile sau deținerea unui cont la o anumită bancă este ilegală.

Ce înseamnă condamnarea CEDO pentru justiția din Turcia?

Condamnări pe viață

În aprilie 2022, un tribunal din Istanbul l-a condamnat pe Kavala la închisoare pe viață și pe ceilalți șapte co-inculpați la 18 ani fiecare, pentru acuzații legate de protestele antiguvernamentale din Parcul Gezi din 2013.

Aceștia au fost condamnați pentru încercarea de a răsturna guvernul turc pentru presupusul lor rol în protestele, care au început în urma unui plan de dezvoltare urbană în centrul Istanbulului și s-au extins în alte orașe din Turcia.

Hotărârea a stârnit condamnări internaționale, precum și proteste în întreaga Turcie pentru că este motivată politic.

Protestele din Parcul Gezi din 2013 au izbucnit din cauza planurilor guvernamentale de a demola parcul Gezi din Taksim. S-au transformat rapid în demonstrații antiguvernamentale în masă, care au fost suprimate violent de guvern, ducând la moartea a 11 protestatari din cauza utilizării forței disproporționate de către poliție.

Povestea unei avocate, închise pentru terorism, dezvăluie situația copiilor care își însoțesc mamele în închisorile

Avocată care a făcut parte din Baroului din Istanbul, Hendekci a fost închisă la sfârșitul anului 2017, când fiica ei avea doar trei luni. În spatele gratiilor, ea a avut de-a face cu un gardian agresiv care a numit-o „teroristă” deși nu fusese condamnată pentru nicio crimă la momentul respectiv.

VIDEO: O bucată de beton s-a prăbușit în Hagia Sofia, la un metru de oameni

Experții au avertizat că restaurarea urgentă este necesară și că nu ar putea supraviețui unui potențial cutremur.

Turcia: Coasta Mării Negre, care a costat peste 4,2 de miliarde de dolari, a fost înghițită de ape

Creșterea apelor mării după ploile abundente a făcut autostrada inutilizabilă și multe vehicule au rămas blocate în mijlocul valurilor.

Portret de campion: Andrei-Darius Dragomir, medaliat cu aur la Astronomie și Fizică

Încă de după probe știam că există o posibilitate să iau locul 1, deoarece simțeam că m-am descurcat și știam că nu sunt așa mulți participanți ca la alte olimpiade

Belgia: Conferința„ Crimes Against Humanity”, organizată de victimele puciului din Turcia

O conferința pentru drepturile omului, organizată de profesori universitari turci, victimele ale puciului eșuat din 2016, a reunit experți pentru a discuta probleme critice ale drepturilor omului la nivel global, conform presei internaționale.