sâmbătă, iulie 27, 2024

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Germania va face o vizită oficial în Turcia la sfârșitul lunii aprilie, în care îl va vizita în prima zi pe edilul Istanbulului, iar în a treia zi, pe președintele Erdogan, conform presei germane.

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Prima oprire a președintelui german, Frank-Walter Steinmeier în Turcia va fi Gara Sirkeci, de unde mii de muncitori turci pleacă cu trenul pentru a merge în Germania. 

În prima zi, acesta va călătorii în Istanbul, unde o să se întâlnească cu primarul municipalități în Istanbul, Ekrem İmamoğlu.

A doua oprire va fi în provincia sudică Gaziantep, unde președintele Steinmeier va vizita un adăpost pentru victimele cutremurului din februarie 2023 și o școală din Gaziantep, a cărei construcție a fost susținută de Germania. De asemenea, va participa la ceremoniile din 23 aprilie, care marchează Ziua Suveranității Naționale și Ziua Copilului. 

Abia în a treia zi, președintele germană va ajunge în Ankara, unde va avea o întâlnire oficială cu președintele Recep Erdogan. 

Itinerarul președintelui german a stârnit curiozitate în rândul turcilor, pentru alegerea de-al întâlni în prima zi pe edilul Istanbulului și abia în ultima zi, să se întâlnească cu președinte Turciei. 

Agenția de stat, Anadolu Agency, în articolele despre vizita lui Steinmeier nu a menționat  numele edilului  Istanbulului și nici despre viitoare întâlnire a acestora.

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.