luni, ianuarie 19, 2026

Apel internațional pentru a boicota Hajj, pelerinajul anual al musulmanilor

În întreaga lume musulmanii cer boicotarea pelerinajului anual din Hajj, considerat unul dintre pilonii centrali ai islamului.

SBS News a raportat duminică, că principalul motiv din spatele boicotului este războiul Arabiei Saudite din Yemen. Război care a ucis mai mult de 60.000 de yemeniți, din ianuarie 2016.

Peste 2,3 milioane de musulmani din întreaga lume sunt așteptați în orașele Mecca și Medina din Arabia Saudită luna viitoare pentru a efectua pelerinajul anual din Hajj, care este considerat o obligație religioasă pentru musulmanii care sunt suficient de sănătoși și au posibilitatea finaciară de a îndeplini acest ritual.

Hajj și Umrah costă mii de dolari pe persoană, în funcție de naționalitatea pelerinului iar veniturile care rezultă reprezintă  aproape 20 la sută din PIB-ul Arabiei Saudite.

Alte motive pentru care musulmanii întorc spatele pelerinajului sfânt anual de la Mecca sunt măcelărirea jurnalistului Jamal Khashoggi petrecută  la Consulatul saudit din Istanbul dar și abordarea agresivă a Riyadhului în privința crizei iraniene.


Operațiune în Turcia: Oficial din Ministerul Educației reținut într-un nou val de arestări

O amplă operațiune de poliție coordonată în 16 provincii turcești s‑a soldat cu 81 de persoane reținute, printre care se numără și un oficial...

Ekrem İmamoğlu, primarul Istanbulului, vizitat de o delegație a UE în închisoare: „Luptă pentru justiție”

Primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, aflat în detenție, „luptă cu hotărâre pentru justiție”, afirmă un eurodeputat după o vizită la închisoare.