vineri, iulie 26, 2024

Turcia. Fără taxe de drum și transportul public gratuit timp de 9 zile, cu ocazia Ramadan Bayram

Drumurile și podurile publice, inclusiv cele de peste Bosfor și cel de la Canakkale, din Turcia vor fi gratuite timp de nouă zile.

În urma unui decret al președintelui Recep Tayyip Erdogan, Ministrului Transporturilor și Comunicațiilor, Abdulkadir Uraloglu, a anunțat drumurile și podurile publice vor fi gratuite timp de nouă zile în Istanbul, Ankara și Izmir.

Turcia este pregătită pentru o vacanță lungă de nouă zile cu ocazia Ramadan Bayram, sfârșitul lunii sfinte în care credincioșii au ținut post negru timp de noua zile.

Anul acesta, Ramazan Bayram cade între 9 și 12 aprilie, vacanța de nouă zile rezultată din adăugarea weekendurilor dinainte și după aceste date.

Autoritățile se așteaptă la un trafic intens de până la 35 de milioane de persoane pe șosea.

Transport public gratuit

Transportul public în Istanbul, precum și în Ankara, Izmir și Bursa, va fi gratuit în zilele de Ramazan.

Călătoria pe calea ferată electrică Marmaray, care leagă părțile europene și asiatice ale Istanbulului peste Bosfor, va fi, de asemenea, gratuită.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.