miercuri, octombrie 9, 2024

Turcia: Un decret al lui Erdogan ar putea duce la război civil, oferind acoperire legală „justiţiarilor“ proguvernamentali, avertizează opoziţia

Cel mai recent decret al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, conform căruia acţiunile împotriva terorismului sau tentativelor de lovitură de stat nu sunt pedepsite, ar putea incita la violenţă, oferind acoperire legală “justiţiarilor” proguvernamentali, avertizează partidele de opoziţie, conform Bloomberg.com.

Decretul, publicat duminică în Monitorul Oficial, permite obţinerea imunităţii în cazul unor acţiuni împotriva terorismului sau tentativelor de lovitură de stat. Astfel, civilii nu vor suporta consecinţe legale pentru acţiunile împotriva tentativei de lovitură de stat de anul trecut sau pentru orice poate fi considerat “continuarea” tentativei.

Erdogan şi aliaţii săi îi acuză în mod regulat pe rivalii politici că îi ajută pe cei care au plănuit tentativa de anul trecut, ceea ce duce la temeri cu privire la felul în care va fi interpretat decretul.

Formaţiunile de opoziţie, cu Partidul Republican al Poporului (CHP) în frunte, afirmă că prin măsura decisă de Erdogan li se oferă imunitate nu doar celor care au contracarat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, ci şi susţinătorilor guvernului care vor să înăbuşe orice opoziţie.

“Au deschis calea pentru ca orice persoană care susţine că luptă împotriva terorismului să ucidă pe oricine. Îi vor asmuţi asupra noastră pe ‘justiţiari’ şi aceştia nu vor suporta nicio consecinţă”, a declarat Ozgur Ozel, parlamentar CHP.

Meral Aksener, fost ministru de Interne care conduce formaţiunea Iyi Parti, a scris pe Twitter că decretul de duminică riscă să provoace un război civil, permiţându-le civililor să folosească arme sub pretextul suprimării rebeliunii

In plus, decretul face ca forţele paramilitare să fie legitime, a afirmat şi Ziya Pir, reprzentant al partidului HDP.

Chiar şi Abdullah Gul, fost preşedinte al Turciei şi cofondator al AKP, alături de Erdogan, a avertizat că pot apărea evenimente care să afecteze toată Turcia şi a cerut ca măsura să fie revizuită. “Formularea este nepotrivită pentru limbajul juridic şi îngrijorătoare din perspectiva legislaţiei”, a notat Gul pe Twitter.

Peste 200 de persoane, inclusiv civili, au fost ucise în noaptea tentativei de lovitură de stat. Decretul publicat duminică are o formulare care poate lăsa loc de interpretări din punct de vedere al perioadei şi ţintelor sale. Mahir Unal, purtător de cuvânt al AKP, a declarat că este aplicabil doar pentru evenimentele care au avut loc la 15 şi 16 iulie 2016, însă în text nu apare această perioadă.

Ayhan Bilgen, purtător de cuvânt al HDP, se întreabă de ce, dacă a fost întocmit pentru acţiunile din cele două zile, decretul prevede şi actele împotriva terorismului.

Asociaţia TÜSİAD a cerut revizuirea decretului şi să se pună capăt stării de urgenţă.

Metin Feyzioglu, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor, s-a declarat îngrozit de decret, precizând că acesta pare întocmit pentru a-i scuti pe susţinătorii puterii de consecinţe legale pentru violenţă politică. El i-a cerut lui Erdogan să anuleze de urgenţă decretul. “Oamenii vor începe să se împuşte unii pe alţii în cap pe stradă. Această lege le permite cetăţenilor să ucidă, să linşeze fără să fie pedepsiţi. Ce aţi făcut?”,

Decretul de duminică se adaugă unei liste lungi de decizii luate după tentativa de lovitură de stat de anul trecut. Starea de urgenţă îi permite lui Erdogan să guverneze prin decrete cu putere de lege, trecând peste parlament.


SURSA: http://adevarul.ro/international/europa/turcia-decret-erdogan-putea-duce-razboi-civil-oferind-acoperire-legala-justitiarilor-proguvernamentali-avertizeaza-opozitia-1_5a42242ad7af743f8dbc7a41/index.html

 

Violența împotriva femeilor. Vânzările de spray cu piper în Turcia au crescut

Vânzările de spray cu piper au crescut în Turcia în special după uciderea brutală a două tinere de 19 ani în Istanbul, conform presei turcești.

Cazul care a cutremurat Turcia. Proteste după ce un bărbat a omorât două tinere în Istanbul

Sute de femei s-au adunat în jurul Porții Adrianopol, din districtul Fatih, unde ucigașul în vârstă de 19 ani l-a ucis și decapitat pe İkbal Uzuner înainte de a se sinucide. 

Criza economică din Turcia. Studenții din Istanbul nu își pot permite locuințe sau bunuri de bază

Costul vieții pentru studenții din Istanbul a depășit salariul minim pe economie, potrivit „Student Cost of Living Survey” realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA).

„Minerii merg desculți” Proteste în fața parlamentul turc, în ciuda intervenției poliției

Compania, deținută de deputatul din partidul lui Erdogan, Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), Ferhat Nasıroğlu, din districtul Soma, din Manisa, a concediat mineri pentru aderarea la Uniunea Minerilor Independenti (Bağımsız Maden İş).