vineri, octombrie 2, 2026
Etichete Doctori

Tag: doctori

Turia: 15.000 de medici au plecat în străinătate pentru oportunități mai bune

Turhan Çömez, care este medic și fost aliat al președintelui liderului Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), Recep Tayyip Erdoğan, a vorbit despre creșterea numărului de medici care doresc să părăsească țara.

Nou record de cereri de imigrări. Doctorii vor să părăsească Turcia

Statisticile Asociației Medicale din Turcia (TTB) arată că, în septembrie, un număr record de 321 de medici au solicitat un certificat de bună stare înainte de a se muta în străinătate în septembrie, totalul ajungând la 1.649 în primele nouă luni ale anului 2023.

Raport Eurostat: Turcia are cel mai mic număr de doctor per cetățean din Europa

Turcia ocupă locul al cincilea după Germania, Italia, Franța și Spania în ceea ce privește numărul total de medici, dar ultimul cu raportul doctor per populație.

Exodul creierelor. Erdogan cheamă intelectualii înapoi în Turcia

Într-un nou anunț de serviciu public, Erdoğan le spune oamenilor de știință turci de peste mări că guvernul său va oferi toate facilitățile necesare cercetării lor dacă se întorc în țara lor natală în cadrul „Programului Internațional de Burse pentru Cercetători Remarcabili”, care a fost lansat în 2018.

„Ne pierdem medicii calificați”: De ce vor să plece doctorii turci în străinătate?

Ultimele statistici arată că peste 1.000 de medici cu prestigiu au vrut să părăsească Turcia în mai puțin de un an din cauza problemelor cu care se confruntă în sistemul sanitar, care au atins noi culmi în timpul pandemiei. 

80 de absolvenți de la medicină părăsesc Turcia în fiecare lună

80 de absolvenți de la medicină părăsesc Turcia în fiecare lună

Most Read

Scriitoare reținută la revenirea în Turcia după 10 ani

Scriitoarea și poeta kurdă, Suzan Samancı a fost reținută pe aeroportul din Istanbul, după ce s-a întors în Turcia pentru prima dată...

O stâncă a devenit atracție turistică după ce un fotbalist s-a fotografiat pe ea

O simplă fotografie postată de fotbalistul Mohamed Salah pe rețelele sociale a transformat o stâncă din provincia Trabzon, în nord-estul Turciei, într-un...

Osman Kavala cere Turciei să îl elibereze după decizia CEDO

Omul de afaceri și filantropul turc, Osman Kavala, aflat în închisoare, cere autorităților de la Ankara să respecte decizia recentă a Curții Europene...

Cultura devine un lux pentru locuitorii Istanbulului

Creșterea costului vieții îi determină pe tot mai mulți locuitori ai Istanbulului să renunțe la activitățile culturale și de divertisment.