joi, aprilie 25, 2024

„Ne pierdem medicii calificați”: De ce vor să plece doctorii turci în străinătate?

Ultimele statistici arată că peste 1.000 de medici cu prestigiu au vrut să părăsească Turcia în mai puțin de un an din cauza problemelor cu care se confruntă în sistemul sanitar, care au atins noi culmi în timpul pandemiei. 

Potrivit deputatului de opoziție al Partidului Popular Republican (CHP), Ali Şeker, 1.133 de medici au absolvit prestigioase facultăți de medicină ale țării, Cerrahpașa, Hacettepe și Çapa, iar 1.270 de medici au aplicat la Uniunea Medicilor din Turcia (TTB) în 2021 pentru documente necesare pentru mutarea în străinătate. 

„Din păcate, ne pierdem medicii calificați. Trebuie să facem îmbunătățiri care să-i convingă să rămână în Turcia. Trebuie să luăm măsurile necesare în favoarea medicilor noștri și a celorlalți profesioniști din domeniul medical”, a îndemnat Şeker, într-un discurs în parlament.

Muncă până la epuizare

Ultimul incident care a cutremurat lumea medicală din Turcia a fost moartea lui Rümeysa Berin Șen, asistentă de  clinică la ginecologie din spitalul județean din Ankara, în vârstă de 25 de ani, care și-a pierdut viața în octombrie, după ce a adormit la volan și a intrat într-un camion. Tânăra rezidentă plecase de la spital după 36 de ore de muncă. 

Rümeysa Berin Șen a murit într-un accident după a adormit la volan când a ieșit dintr-o tură de 36 de ore de la spital.

În urma accidentului, mai multe proteste au avut loc, în care angajații din sistemul medical  au încercat să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă și au catalogat moartea tinerei, drept

În urma accidentului, mai multe proteste au avut loc, în care angajații din sistemul medical  au încercat să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă și au catalogat moartea tinerei, drept

În urma accidentului, mai multe proteste au avut loc, în care angajații din sistemul medical  au încercat să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă și au catalogat moartea tinerei, drept „Crimă, nu accident”

Salariile scad odată cu lira

Un alt motiv pentru care medicii au aplicat pentru a se muta în străinătate a fost dorința de a fi plătiţi echitabil. 

Din cauza deprecierii lirei cu până la 45 la sută față de dolar, salariile lucrătorilor în sistemul de sănătate au scăzut, micșorându-le puterea de cumpărare.

Săptămâna trecută, ministrul sănătăţii, Fahrettin Koca, pe fondul discuției bugetului în 2022, a promis creșterea salariilor medicilor. 

„Indicatorul suplimentar pentru medicii generalişti va fi de la 13.000 la 33.000, iar indicatorii suplimentari de la 17.000 la 40.000, inclusiv pentru medici specialişti şi stomatologi. Practicanților, un suplimente de 2.500 de lire, medicilor  specialiști de 5.000 lire, inclusiv un aranjament:  așteptăm sprijinul tuturor grupurilor din Adunare.” susține Ministrul Sănătații.

După o perioadă scurtă, ministrul și-a retras declarațiile, ceea ce a dus la un nou protest din partea doctorilor.

Însă oamenii nu au putut să nu se întrebe care ar fi salariu medicilor. Conform CNN Turk, un specialist are salariu de  9.314 lire, asistenții medicali cu licență 5.868 de lire, iar tehnicienii doar cu liceu, 5.038 de lire.

Abuzuri și presiuni

Atacurile și amenințările împotriva medicilor și a altor cadre medicale, venite din partea pacienților sau a rudelor acestora, sunt frecvente în Turcia. Medicii se confruntă cu violență, în unele cazuri chiar și cu moartea, pentru că nu au acordat tratament suficient sau l-ar fi acordat cu întârziere unei persoane din spitalele supraaglomerate din Turcia.

La începutul lunii decembrie,  angajații de la Spitalul Facultăţii de Medicină Cerrahpaşa au fost atacaţi de patru ori într-o noapte. 

„Prietenii noștri doctori, asistenţi, care erau de serviciu în Serviciul de Urgență Pediatrică Cerrahpaşa pe 7 decembrie, au fost supuși atacurilor verbale, înjurăturilor grele și amenințărilor  cu moartea de 4 ori într-o singură noapte. Nu este prima dată. Nici nu va fi ultima. În urmă cu doar o lună, s-a întâlnit o situație similară.”, afirmă Haluk Çokuğraş, trăgând un semnal de alarmă, în timpul protestelor organizate.

Numărul de medici în Turcia este de aproximativ 160.000, cu 500 de pacienți pe medic. Turcia are nevoie de încă 80.000 de medici pentru a atinge media OCDE de 341 de pacienți pentru un  medic.În fiecare an, aproximativ 15.000 de studenți absolvă  facultățile de medicină din toată Turcia., iar majoritatea caută să se mute în țările din occident, cu precădere în Germania.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.