Într-un interviu cu jurnalista CNN, Becky Anderson, pe 19 mai 2023, după ce președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan nu a reușit să obțină o victorie totală a alegerilor, acesta a înlăturat criticile despre alunecarea Turciei către autoritarism spunând: „Cum ar putea cineva care merge în al doilea scrutin, în loc să finalizezi alegerile în primul tur, să fie dictator?”
Președintele Turciei a părut surprins din cauza acuzațiilor care i-au fost aduse și nu și-a mascat nemulțumirea. „Aceasta este realitatea. Avem o alianță cu 322 de deputați în parlament și liderul acestei alianțe va merge ajunge pe prima poziție. Ce fel de dictator este acela?”
În centrul criticilor sale s-au aflat președintele SUA, Joe Biden, care l-a numit pe liderul turc „autocrat” în timpul campaniei sale din 2020. Dar ținta mai largă a reproșului lui Erdogan este lumea occidentală, care l-a descris ca un lider puternic asupra guvernării sale de acum 20 de ani.
Alegerile din 14 mai au fost universal recunoscute ca un moment decisiv pentru viitorul sistemului politic al țării. Pe măsură ce Turcia marchează cea de-a 100-a aniversare a Republicii, stăpânirea inatacabilă a lui Erdogan asupra puterii i-a făcut pe mulți să creadă că Republica Turcă s-ar putea scufunda în uitarea istoriei după o altă victorie a lui Erdogan.
În acest context, miza votului din 14 mai – care îl pune pe Erdoğan împotriva unei coaliții de opoziție condusă de Kemal Kılıçdaroğlu care promite că va restabili democrația turcă – a fost, de înțeles, mai mare decât oricând.
Cu toate acestea, pentru unii observatori, mesajul lui Erdogan a pătruns în inima lor. La urma urmei, ce fel de tiran s-ar mulțumi să se îndrepte către un tur de scrutin după ce a strâns 49,5% din voturi în primul tur? De ce să te deranjezi cu turul al doilea în loc să-i împingi pe cei 49,5% puțin peste 50% pentru a-și obține triumful în acea noapte odată pentru totdeauna?
Acest argument este lipsit de logică și înșelător. Faptul că Erdogan a consimțit „cu grație” rezultatul, nu înlătură faptul că alegerile nu au fost corecte.
Kılıçdaroğlu 32 de minute. Erdogan 32 de ore
În concluziile sale preliminare după vot, delegația de observație a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a spus că, deși concursul a fost „competitiv și în mare parte liber”, Erdoğan a avut un „avantaj nejustificat” față de opoziție din cauza restricțiilor impuse în presă.
Candidatul opoziției, Kemal Kılıçdaroğlu a primit o difuzare de 32 de minute la postul de radio și televiziunea turcă (TRT), în timp ce Erdoğan a primit 32 de ore într-o lună înainte de alegeri.
Oricât de important ar fi fost un element de bază în definiția democrației, o victorie electorală încă nu îl face pe Erdoğan un lider democratic. Nu face decât să mascheze adevărata natură a regimului autoritar pe care a reușit să-l construiască pe tot parcursul drumului.
O autocrație electorală
Democrația nu este doar despre alegeri. Nu sunt politolog și nici expert în istoria politicii electorale. Propria mea situație- faptul că nici măcar nu am putut să-mi văd părinții în ultimii șapte ani- și tragedia prin care au trecut mii de oameni, este o dovadă a tipului de regim care s-a impus în Turcia.
Aceste alegeri servesc drept acoperire pentru un nou tip de guvernare pe care Erdogan a reușit să-l construiască: o autocrație electorală. Dosarul lui nu are nevoie de amplificare sau expunere filozofică. Chiar și o victorie a opoziției nu ar însemna o întoarcere fără probleme la democrație peste noapte, deoarece anularea a ceea ce a instalat Erdogan ar dura mulți ani, dacă nu decenii.
Deși acum pare a fi istorie veche, Turcia, după protestele din Parcul Gezi din 2013 și scandalul de corupție cu încărcătură politică care a implicat cercul apropiat al lui Erdogan și membrii familiei, a cedat locul unui președinte care a călcat în picioare principiile centrale ale democrației.
Erdogan a închis peste 100.000 de persoane, inclusiv nenumărate femei și bebeluși, după procese politice false. Făcând acest lucru, președintele a dezvăluit lumii întregi că nu are nicio reticență morală cu privire la întemnițarea celor mai vulnerabili membri ai societății pentru motivul că aceștia nu se aflau printre turma lui loială.
Alegerile, indiferent de rezultatele lor, nu schimbă ceea ce a trăit Turcia sub conducerea lui Erdogan. Consimțământul său „grațios” pentru scrutinul electoral nu îl transformă peste noapte dintr-un paria într-un democrat liberal în modelul Jeffersonian.
Mai degrabă, cele două decenii la putere ale lui Erdogan conțin un corp vast de dovezi despre tipul de lider care este și regimul pe care a reușit să-l construiască.
