15 iulie marchează tentativa de stat eșuat din 2016, în care Erdogan a reușit să inventeze vinovatul pentru toate problemele țării din timpul regimului său.
An de an, acest motiv fiind celebrat ca o zi națională, cu ceremonii și concursuri în care deseorii copiii sunt învățați partea de istorie convenabilă pentru cei de la conducere.
Însă, pentru sute de mii de cetățeni turci, seara de 15 iulie este un coșmar devenit realitate care le-a schimbat viețile ireparabil.
În timpul Imperiul Otoman, cei care nu se supuneau sultanului erau executați, însă azi în vremea „sultanului” modern sunt folosite tehnici care strivesc sufletul omului și nu îl lasă să trăiască, dar nici să moară. De la tortură, la familii despărțită, arestări arbitrare pentru comentarii puerile pe rețelele de socializare și răni care vor rămâne mărturie pentru a aminti strămoșilor adevărata istorie.
De aceea este bine de menționat că în spatele ale următoarelor cinci povești stau încă câteva sute similare ale oamenilor care nu s-au putut face auziți sau au ales să sufere în tăcere.
Se poate trăi fără libertate?
Un obicei adoptat de guvernul de la Ankara după 15 iulie este violarea libertății de exprimare. Pe deoparte libertatea presei și ale jurnaliștilor, care duce la o altă problemă, la lipsa de narațiuni diferite, astfel,
cetățeanul aude și vede doar ce vrea guvernul, iar cei care au curaj să-și facă meseria sunt băgați în fundul penitenciarelor, de unde statul se asigură că vocea lor nu mai e auzită.
Pe de altă parte este afectată și libertatea a cetățeanului de rând, care nu poate să scrie un comentariu pe rețelele de socializare fără ca în următoarele ore, poliția să îi bată la ușă pentru a-l interoga.
De exemplu, Beritan Canözer, reporter pentru site-ul, Jin News, a fost condamnată în 2020, la 1 an și 10 luni pentru patru comentarii și un like pe rețelele de socializare, sub acuzații de “propagandă pentru o organizație teroristă”
De asemenea, Genco Erkal, actor și regizor turc a fost interogat după ce a fost acuzat că l-ar fi insultat președintele turc Recep Tayyip Erdoğan în postări de pe Twitter.
Actorul fiind unul dintre aproape 130.000 de persoane care au fost anchetate pentru că l-ar fi insultat pe Erdogan, pe lângă alții care 9.556 au primit condamnări de la un an până la 4 ani. Erdogan marcând un nou record pentru cetățenii reținuți pentru „insulta președintului”, cifrele sunt semnificativ mai scăzute în timpul mandatelor celorlalți președinți.
Mămici sau teroriste?
Sistemul turc acționează împotriva cetățenilor, după vorba cunoscută a lui Stalin. „Cine nu e cu noi, este împotriva noastră”. Astfel, femei însărcinate sau cu copii mici au fost puse după gratii în mod arbitrat, sub acuzația universală folosită de guvernul turc, „apartenență la o organizație teroristă”.
Una dintre ele este Emine Ceyran, în vârstă de 35 de ani, reținută în noiembrie 2019, iar de atunci se află după gratii cu fiul său Ali, care are acum, aproape 3 ani.
Acesta a scris o scrisoare intitulată „Strigătul unei mame dintr-un puț fără fund”, în care povestește că fiul său nu are mâncare de calitate, jucării, un pat propriu sau suficient spațiu pentru a alerga. Aceștia dorm cu alte cinci persoane în celulă care măsoară doar șase metri pătrați.
Din păcate Ali, este unul dintre cei aproximativ 700 de copiii, cu vârsta sub 6 ani își însoțesc mamele în închisoare și trăiesc în condiții precare.
Familii distruse: „Cum putem continua astfel?”
Povestea familiei tragică a familiei Çalıșkan, începe după 15 iulie, când tatăl, Rasim, profesor de literatură a fost concediat prin decret și condamnat pe 17 mai 2017, la șapte ani și șase luni de închisoare pentru „apartenență la o organizație teroristă armată”.
Urmând ca fiul său, Selman să fie diagnosticat cu cancer la creier în 2018, iar în iunie 2019 să fie operat pentru îndepărtarea unei tumori de cinci centimetri care l-a lăsat parțial paralizat.
Însă, în septembrie 2020, băiatul a pierdut lupta cu cancerul și a trebuit să fie îmnormântat fără să poată să-și ia rămas bun de la tatăl său, în ciuda cererilor familiei de întârziere a pedepsei sau de a executa restul în arest la domiciliu.
Tot ce a putut face tatăl a fost să scrie o scrisoare disperată.
„Cât timp poate rezista acestei dificultăți o mamă care trebuie să aibă grijă de trei copii, unul dintre ei grav bolnav, fără mijloace financiare, o femeie care ia medicamente pentru probleme cardiace și psihologice?Cum putem continua astfel ?”, a scris tatăl îndurerat.
Povestea de viață este similară cu cea a lui Hakan, care a fost diagnosticat cu leucemie în stadiu avansat în ianuarie 2021 și suferă singur în spital, în timp ce părinții sunt în penitenciar. Bunicul său a dat o veste bună, ieri, prin care a anunțat că transferul de sânge a lui Haka a fost cu succes.
Scapă turcii din străinătate de mâna grea lui Erdogan?
Ultimul caz de răpire și aducere forțată în Turcia a cetățenilor turci care a avut un impact pe plan internațional a fost cel al profesorului cu dublă cetățenie, Orhan İnandı, fostul director al rețelei școlare afiliate cu Gülen din Kârgâzstan.
Educatorul în vârstă de 53 de ani dispăruse din 31 mai 2021 și a reapărut în custodia poliției turcești pe 5 iulie, stârnind critici ale oficialilor din occident și ale activiștilor pentru drepturile omului.
Guvernul de la Ankara a motivat răpirea și arestarea sa pentru activitățile sale teroriste, în ciuda faptului că nu se mai afla în Turcia de 26 de ani.
Însă, este bine să ne amintim și de cei șase profesori turci care au fost predați de Republica Moldova în 2018, în ciuda torturii și maltatăriilor care îi așteptau în penitenciare turcești.
Răpiri la ordinea zilei?
Într-o zi obișnuită de ianuaria, un bărbat a fost dat dispărut de către membrii familiei, fiind bănuit că este răpit de autorități.
Familia și prietenii nu au stat cu mâinile și au organizat mai multe proteste și o campanie pe rețelele se socializare, prin care s-a pus presiune pe autoritățile turce.
Astfel, după 5 zile, în dimineața de 26 ianuarie, să apară subit legat la ochi, pe străzile unui cartier din Istanbul.
Mărturiile lui Gökhan Güneș sunt înfiorătoare, susținând că a fost răpit și torturat pentru a fi convins de ofițerii să devină informator.
„M-au întrebat dacă știu cine sunt. Când le-am spus că probabil sunt de ofițeri de la informații, au rămas tăcuți. M-au torturat cu șocuri electrice, bătăi și turnarea de apă rece ca gheața peste mine. Mi-au făcut asta fie în timp ce eram dezbrăcat, fie purtând doar lenjeria intimă. De asemenea, m-au amenințat cu violul ”, povestete bărbatul.
Disparițiilor forțate au început să fie mai frecvente de la încercarea de lovitură de stat din 15 iulie 2016, la fel ca activitățile de represiune lansate de guvern asupra disidenților.
Tortura, răpirile, familii și vieți distruse pot rămâne în conștiința oamenilor ca povești cu sfârșit tragic, care ne amăresc sufletul timp de o secundă, însă pentru cetățenii turci acestea este realitatea, iar sfârșitul durerii nu pare să fie aproape.
Ismail S./București
