joi, decembrie 5, 2024

Un copil a murit de cancer fără să-și ia rămas bun de la tatăl său, închis sub acuzații false de terorism

Un copil în vârstă de șapte ani a murit sâmbătă, după ce a pierdut lupta cu cancerul la creier, înainte să-și poată lua rămas bun de la tată, un profesor închis pentru acuzații de terorism false, relatează Stockholm Center for Freedome.

Selman Çalıșkan a fost diagnosticat cu cancer la creier acum un an. El a fost operat în iunie 2019 pentru îndepărtarea unei tumori de cinci centimetri și a fost parțial paralizat după operație. 

Tatăl său, Rasim Çalıșkan, a primit permisiunea de a-și vizita fiul numai de două ori în timpul bolii sale, odată după operație și o dată luna trecută, când starea lui Selman s-a deteriorat.

Çalıșkan a depus numeroase cereri de întârziere a pedepsei sau de a executa restul în arest la domiciliu, însă petițiile sale au fost respinse.

Scrisoarea de disperare a tatălui:”Cum putem continua astfel?”

Într-o scrisoare către Ömer Faruk Gergerlioğlu, apărător al drepturilor omului și deputat pentru Partidul Democrat al Popoarelor (HDP) pro-kurd, Çalıșkan a spus că soția sa nu mai poate suporta.

 „Cât timp poate rezista acestei dificultăți o mamă care trebuie să aibă grijă de trei copii, unul dintre ei grav bolnav, fără mijloace financiare, o femeie care ia medicamente pentru probleme cardiace și psihologice?” a spus tatăl băiatului. 

Çalıșkan vorbise, de asemenea, despre cât de greu i-a fost soției sale să-și ducă fiul la spital pentru tratament.

„Nu avem mașină, iar soția mea nu poate conduce. Ea le-a cerut prietenilor și vecinilor noștri să-i ducă la spital. Tratamentul actual va continua timp de doi ani. Cum putem continua astfel? ”, a exprimat Çalıșkan.

Selman călătorea din orașul vestic Manisa în orașul vecin Izmir pentru toate tratamentele sale. 

Cu toate acestea, tumora a continuat să crească în ciuda intervenției chirurgicale și a diferitelor tratamente. Au început un nou tip de chimioterapie folosind medicamente importate din Cuba, care era de așteptat să dureze doi ani, dar după un timp, medicii au spus că nu au efectul scontat.

Çalıșkan este un profesor de literatură care a fost concediat  prin decret după lovitură de stat din 15 iulie 2016. Ulterior, el a fost arestat, pe 17 mai 2017, și condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare pentru „apartenență la o organizație teroristă armată”.

În urma încercării de lovitură de stat, guvernul turc a declarat starea de urgență și a lansat o represiune masivă. Peste 540.000 de persoane au fost reținute sub acuzații legate de terorism, peste 80.000 au fost arestați sau închiși și peste 150.000 de funcționari publici, inclusiv 4.145 de judecători și procurori, au fost concediați prin decrete guvernamentale din locurile lor de muncă pentru presupusa apartenență la „organizații teroriste” sau relații cu acestea.

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.

Aderarea Turciei la UE: „Un nivel atât de scăzut al democrației, încât este imposibil să se înrăutățească”

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, a criticat aspru guvernul turc pentru că a urmărit penal fete de 14 ani sub acuzații de...