duminică, aprilie 21, 2024

Scandal în Germania: Turcia amenință dizidenței cu „anihilarea”. De unde a pornit totul?

Presa din Germania vorbește despre campania electorală a turcilor, după un scandal pornit în urma unei vizite a unui politician turc, conform ziarului Tagesspiegel.

În timpul unei apariții în Germania, Mustafa Acikgöz, un reprezentant din partidul lui Erdogan, a amenințat dizidenții turci din Germania cu „anihilarea”. 

Oficialul a vizitat orașul nordic, Neuss, unde a ținut un discurs la moschee și filiala locală UID, cu sediu și în România, din 2022.

În discursurile sale, Acikgöz afirmă că Turcia îi va înlătura pe susținătorii PKK și a predicatorul Fethullah Gülen din Germania și în alte părți.

Germania condamnă discursul Turciei

Germano-turcii alarmați au sesizat autoritățile, iar, luni, Ministerul german de Externe a convocat reprezentantul al ambasadei Turciei la Berlin.

„Manifestări precum cea la care a participat deputatul turc în orașul Neuss nu ar trebui să se mai întâmple. Ura și hărțuirea nu-și au locul în Germania. Am amintit că evenimentele electorale străine trebuie aprobate în prealabil. Dacă reprezentanții turci nu respectă regulile, atunci va trebui să studiem care ar putea fi consecințele”., a spus Ministerul german de Externe într-un comunicat difuzat pe Twitter.

Erdogan plănuiește să meargă în Germania

Potrivit rapoartelor presei turce, președintele Recep Tayyip Erdogan se va întoarce la Berlin pe 27 sau 28 ianuarie pentru prima sa vizită în Germania în trei ani.

Erdogan a fost ultima dată la Berlin în ianuarie 2020. Cancelarul Olaf Scholz l-a vizitat pe președintele turc la Ankara în martie 2022. La acea vreme era vorba despre războiul din Ucraina, iar conflictul ar putea fi subiectul principal și de această dată. Ankara cere, de asemenea, Germaniei extrădarea dizidenților turci.

Germania a interzis aparițiile în timpul campaniei electorale

Înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare din Turcia, care, potrivit guvernului, urmează să fie anticipate din iunie până în mai, Erdogan și alți politicieni turci militează și ei pentru sprijinul celor aproximativ 1,4 milioane de alegători turci din Germania. Liderul opoziției Kemal Kilicdaroglu a fost în Germania în decembrie.

În urmă cu șase ani, guvernul federal a interzis toate aparițiile în campanie ale politicienilor turci în Germania, deoarece se temea că conflictele din Turcia ar putea fi luptate pe teritoriul german. Declarațiile politicianului AKP Acikgöz reaprind acum aceste temeri.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.