marți, noiembrie 19, 2024

Opera Națională: Peste 200 de elevi și profesori premiați la „Gala Lumina”

Peste 200 de elevi și profesori au fost premiați luni seară, la Opera Națională București, în cadrul ediției a doua a Galei Lumina.

Sute de părinți, profesori și invitați au aplaudat performanțele elevilor din Școlile Lumina, care au obținut performanțe remarcabile la olimpiade naționale și internaționale, la competiții sportive, culturale și în campionate naționale.

„Sunteți garanția viitorului nostru. Voi sunteți  arhitecții viitorului, iar noi avem datoria să vă susținem pe drumul pe care l-ați ales. Aș dori, de asemenea, să le mulțumesc profesorilor noștri, care susțin prin munca lor performanțele elevilor, care sunt zi de zi alături de ei și îi îndrumă cu iubire și devotament. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc părinților care sprijină constant eforturile elevilor noștri.” a subliniat Fatih Goktas, directorul general Lumina Instituții de Învățământ, în discursul de felicitare a premianților.

Responsabilitate socială: Apă în Tanzania 

Pe lângă premierea olimpicilor internaționali de la Liceul de Informatică București (ICHB), care și în această vară au cucerit zeci de medalii de aur, argint și bronz la olimpiadele internaționale de matematică, informatică, chimie, fizică, astrofizică, în cadrului evenimentului au fost acordate premii și pentru responsabilitate socială.

Premiile au fost oferite Clubului de Voluntariat de la ICHB și echipei Quantum Robotics. În mai 2023, 20 de elevi, membri ai Clubului de Voluntariat ICHB  au plecat în Tanzania pentru o săptămână, unde au reușit să inaugureze o fântână la o școală cu peste 3.500 de elevi dintr-o comunitate foarte săracă, unde nu exista nicio sursă de apă.

3 laboratoare de robotică

În aceeași notă de implicare socială, în februarie 2023, Echipa Quantum Robotics a lansat programul „LabGrade”, un concurs cu premii ce constă în echiparea a trei laboratoare de robotică, destinate echipelor de robotică First Tech Challenge, dar și a altor licee care doresc să își dezvolte activitățile educaționale în acest domeniu. 

Studenți la cele mai bune universități din lume

În cadrul Galei Lumina au fost premiați și absolvenți ai școlii, care sunt studenți la Harvard, Oxford sau Cambridge. Aceștia au transmis mesaje emoționate, în care i-au îndemnat pe colegii lor mai mici să își urmeze visurile și să muncească pentru împlinirea lor.  

Evenimentul de la Opera Națională București a beneficiat și de momente artistice susținute de elevii și profesorii Școlilor Lumina, precum și de un grup de dansatori din Kenya și de membrii unui cor internațional, aflați la București pentru a participa la Festivalul Internațional de Limbă și Cultură, care se va desfășura pe 23 noiembrie, la Lumina Sport Arena. 

Gala Lumina este un eveniment organizat anual de Lumina Instituții de Învățământ, în cadrul căruia sunt premiați elevii care au făcut performanță în educație, sport, cultură, precum și cei care s-au remarcat prin implicare socială.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.