Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a vorbit, în SUA, la Forumul Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), „despre maturitatea strategică de care România dă dovadă în regiunea Mării Negre”, precizează MApN.
Mihai Fifor a fost invitat special la Forumul CEPA, unde a susţinut o prezentare în cadrul panelului „Beyond 2%: Quantity and Quality in European Defense Investments”.
Intervenţia ministrului Apărării s-a axat asupra angajamentelor Guvernului României în ceea ce priveşte partajarea echitabilă a responsabilităţilor în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi dimensiunii de apărare a Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, arată sursa citată.
„Am discutat despre maturitatea strategică de care România dă dovadă în regiunea Mării Negre, dar şi în interiorul Alianţei din care face parte. Am demonstrat că ţara noastră este un aliat solid care îndeplineşte toate cele trei condiţionalităţi NATO referitoare la cash – alocarea de 2% pentru bugetul Apărării, contribuţii cu trupe şi capabilităţi. În acest context, am punctat nevoia unei coerenţe în planificarea apărării, subliniind că eforturile întreprinse de România în ultimul an înseamnă deopotrivă cantitate şi calitate. Aşadar, am insistat asupra faptului că întreaga logică a achiziţiilor în domeniul apărării are o componentă importantă de investiţii serioase în industria naţională de apărare, transfer de tehnologie şi know-how, cooperare industrială şi offset, toate acestea dovedind că Ministerul Apărării Naţionale este un stimulator pentru creşterea şi dezvoltarea economiei naţionale”, a declarat Mihai Fifor.
Totodată, ministrul Mihai Fifor s-a întâlnit, luni, cu generalul Joseph Lengyel, comandantul Gărzii Naţionale a Statelor Unite ale Americii, la reşedinţa oficială a acestuia. La convorbiri au fost prezenţi şi alţi oficiali americani – generalul-maior Sheryl Gordon, comandantul Gărzii Naţionale a Statului Alabama, Thomas Goffus, adjunctul asistentului secretarului american al Apărării pentru Europa şi NATO, reprezentanţi ai Congresului SUA, ai Departamentului Apărării şi Departamentului de Stat al SUA.
„Discuţiile s-au concentrat pe modalităţile concrete de cooperare dintre România şi SUA în domeniul apărării, precum şi rolul important pe care România şi l-a asumat în regiunea Mării Negre”, mai arată MApN.
Mihai Fifor efectuează o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia va avea o întâlnire la Pentagon cu omologul său american, secretarul Apărării, James Mattis, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale. Agenda discuţiilor de la Pentagon include subiecte referitoare la intensificarea cooperării pe dimensiunea apărării, atât în context bilateral, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
In contextul reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO, care are loc la Bruxelles, în zilele de 8 și 9 noiembrie, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a avut o convorbire ”tête-à- tête” cu secretarul american al apărării, James Mattis.
Cu acest prilej, a fost continuat dialogul inițiat în luna septembrie, la Washington, asupra priorităților strategice ale cooperării dintre România și SUA în domeniul securităţii şi apărării, evoluțiilor situației de securitate din regiunea Mării Negre, precum și a implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varșovia privind întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO.
În ceea ce privește Parteneriatul Strategic cu SUA, cei doi oficiali au discutat despre oportunitățile de întărire a cooperării bilaterale în scopul consolidării prezenței înaintate a Alianței pe flancul estic și al unei abordări unitare a acesteia, cu accent pe participarea SUA la inițiativele din regiunea Mării Negre. Reiterând faptul că România rămâne un partener solid, predictibil şi de încredere al SUA, Mihai Fifor a subliniat semnificația angajamentului SUA în regiune şi importanţa contribuţiei sale la implementarea prezenţei aliate adaptate la Marea Neagră.
Un subiect important pe agenda discuțiilor a fost cooperarea dintre forțele armate ale României și SUA în Afganistan, în cadrul misiunii NATO ”Resolute Support”. Ministrul Fifor a arătat că România își respectă angajamentul de a continua participarea semnificativă la această misiune și de a contribui, astfel, la securitatea și stabilitatea Afganistanului.
„M-am întâlnit cu secretarul apărării James Mattis la doar o lună și jumătate de la vizita oficială pe care am avut-o la Washington, în septembrie, unde am avut un foarte bun schimb de opinii pe temele de interes comun. Este o dovadă clară a excelentelor relații de colaborare pe care am reușit să le intensificăm în acest an cu SUA. Am transmis cu această ocazie că România își menține angajamentele asumate în cadrul NATO și rămâne un aliat credibil și stabil în regiunea Mării Negre. De asemenea, am avut deosebita plăcere de a adresa secretarului apărării invitația oficială de a participa la reuniunea Bucharest 9 (B9), eveniment ce va avea loc anul viitor în România. Participarea SUA la întâlnirea în acest format va aduce cu siguranță consistență discuțiilor în vederea pregătirii Summit-ului NATO din iulie 2018”, a precizat ministrul Mihai Fifor.
https://nato.mae.ro/local-news/1053