Serviciul de taximetrie Uber a fost interzis în Turcia, ca urmare a presiunilor şoferilor de taxi din Istanbul, nemulţumiţi de concurenţă. Anunţul a fost făcut de preşedintele Recep Erdogan.
Şeful statului a declarat că Turcia are propriul sistem de taximetrie şi că nu mai are nevoie de încă unul. În ultima perioadă, legislaţia referitoare la transport a fost modificată, iar şoferilor le era din ce în ce mai greu să se înscrie în serviciul Uber.
În Istanbul, unde trăiesc 20 la sută dintre locuitorii Turciei, sunt peste 17 mii de taxiuri. Apariţia Uber în urmă cu 4 ani a creat tensiuni şi au fost cazuri în care şoferii companiei şi clienţii au fost agresaţi de taximetrişti. 2 mii de oameni lucrau pentru Uber şi 5 mii pentru serviciul UberXL, dedicat grupurilor sau transportului bagajelor voluminoase.
La începutul anului, şoferii de taxi din Istanbul au dat în judecată compania Uber, pe care au acuzat-o că operează ilegal.