miercuri, februarie 25, 2026

Turcia: Apelul unei mame închise după gratii. ”Nu îmi voi putea vedea niciodată copiii”


O mamă de doi copii întemnițat a trimis o scrisoare către deputatul Partidului Democrat al Poporului (HDP), Ömer Faruk Gergerlioğlu prin care povestește că nu și-a văzut fiicele de șapte luni și a cerut transferarea la o închisoare mai aproape de casa ei, conform Turkish Minutes.

Zeynep Köyden, închisă pentru presupuse legături cu Mișcarea Gulen, la peste 800 de kilometri de casa ei, a spus că nu și-a văzut fiicele, în vârstă de 5 și 10 ani, de când a fost arestată în iulie 2021, când bunicii în vârstă ai celor două fete au putut să le aducă ultima oară la închisoare.

„Bunicii sunt prea bătrâni pentru a parcurge distanța în fiecare săptămână. Dacă nu sunt transferat într-o închisoare din Balikesir, nu îmi voi putea vedea niciodată copiii”, a scris femeia.

Deși a apelat de mai multe ori la administrația închisorii pentru a fi mutată, cererile ei au fost respinse.

 „Sunt extrem de stresată de faptul că nu îmi pot vedea copiii.Am slăbit 15 kilograme în închisoare pentru că sunt devastată”, specifică mama îndurerată.

Köyden fost condamnat la șapte ani și șase luni pentru că lucra într-un cămin studențesc care are legături cu Mișcarea Gulen. Fiica ei cea mică avea doar nouă luni în momentul arestării ei.

Soțul ei, Yasin Köyden, care a fost arestat cu acuzații similare, ispășește în prezent o pedeapsă de șapte ani și șase luni într-o altă închisoare din provincia Çankırı, din centrul Turciei.

Corespondent Deutsche Welle arestat în Turcia

Reporterul de investigații Alican Uludağ a fost plasat vineri, 20 februarie 2026, în arest preventiv. Avocații DW au contestat mandatul de arestare pronunțat...

Scena cu „carne de porc” dintr-un serial turcesc stârnește controverse majore

O scenă dintr-un serial turcesc difuzat pe postul pro‑guvernamental ATV a provocat o amplă reacție în mediul online și în rândul comentatorilor publici din...