Turcia a acuzat Organizația Națiunilor Unite că este manipulată de grupările teroriste, după ce secția pentru drepturile omului a trimis o scrisoare țării, solicitând informații despre ceea ce a spus că par a fi cazuri de „răpiri extrateritoriale sponsorizate de stat”, raportează ipa.news
Grupul de lucru pentru dispariții forțate sau involuntare (WGEID) și trei raportori speciali au trimis, pe 5 mai, o scrisoarea comună adresată guvernului turc.
Conform scrisorii, guvernul turc”a transferat cu forța peste 100 de cetățeni turci în Turcia, dintre care 40 de persoane au fost supuse dispariției forțate, în mare parte răpite pe străzi sau din casele lor din întreaga lume și, în mai multe cazuri, împreună cu copiii lor. ”
” Bătăi și șocuri electrice”
„În această etapă, persoanelor li se refuză accesul la îngrijiri medicale și reprezentare legală și nu pot contesta legalitatea reținerii în fața unei instanțe competente, plasându-le efectiv în afara protecției legii. Membrii familiei lor nu sunt conștienți de soarta lor și nu pot ști unde se află ”, se arată în scrisoare.
De asemenea, au fost abordate și presupusele abuzuri din partea agenților de informații turcești: „privațiunea de alimentel și de somn, bătăi și șocuri electrice, amenințări împotriva vieții, securității și integrității personale a membrilor familiei și a rudelor”.
Turcia se apără
Reprezentantul Turciei la ONU a declarat că revendicările de răpiri „se bazează pe pretenții nefondate” au „singurul obiectiv de a conduce o campanie de distrugere de către FETO ,îndreptată împotriva Turciei”.
Mai mult, Turcia a susținut că toate răpirile au fost efectuate în conformitate cu normele internaționale și acordurile bilaterale.
Ankara a acuzat Mișcarea Gulen, condusă de clericul musulman Fethullah Gulen, autoexilat în SUA, că a organizat lovitura de stat eșuată, din iulie 2016. Gulen a negat afirmațiile, cu toate acestea, președintele turc Tayyip Erdogan a pornit o campanie de represiune asupra adepților Mișcării Gulen, pe care o numește FETO.