luni, decembrie 9, 2024

Toamnă Bacoviană la Bacău ,un proiect cultural reuşit

 Consiliul Județean prin proiectul ,,Toamnă Bacoviană”aflat la a șasea ediție continuă să susțină prin activitățile desfășurate și să mențină vie în rândul comunității, a valorilor incontestabile ale liricii bacoviene, reunind oameni de cultură, scriitori din țară și străinătate, membrii ai Academiei Române, profesori universitari, actori, muzicieni, critici de artă, tinere talente literare și artistice din județul Bacău..

  toamna bacovianaEvenimentele care au avut loc în această perioadă (21-23 septembrie 2016),constituie un cadru generos de afirmare și diseminare, reunind, în multitudinea acțiunilor cultural-artistice propuse, scriitori, editori, actori, muzicieni, în scopul de a pune la dispoziția publicului larg, opera marelui liric băcăuan.

 Consiliul Judeţean Bacău, Primăria Municipiului Bacău, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacăuau au  organizat în perioada 18-21 septembrie 2013, Concursul internaţional de poezie şi eseu Toamna Bacoviană – 132 de ani, Ediţia III.

 În cadrul „Toamnei bacoviene”, organizate cu multă dăruire sufletească de câtre poetul Dumitru Brăneanu, consilier în Consiliul județean Bacău au fost înmânate și premiile revistei „Plumb”  la poezie, publicistică și proză care au fost câștigate de Atena Ivanovici, Mihaela Băbușanu (poezie), Romulus Dan Busnea (publicistică)  și  Gheorghe Ungureanu (proză), informează BucPress din Cernăuţi

Printre laureaţii Festivalului “Toamna bacoviană” – ediția a VI-a se numără şi tineri cernăuţeni

 

Premiul național „George Bacovia” pentru poezie i s-a acordat poetului ieșean Lucian Vasiliu, iar Premiul Opera Omnia pentru înrtreaga activitate –  distinsului istoric și critic literar, academicianului Mihai Cimpoi (un excelent Laudatio prezentat de criticul Theodor Codreanu). Premiul National si Opera Omnia au fost inmânate de Sorin Braşoveanu, preşedinte al Consiliului Judeţean, care s-a adresat celor prezenţi, care printre altele a menționat :

“Va mulțumesc tuturor că ați acceptat invitația noastră de a fi împreună la această importantă sărbătoare a noastră, a comunității băcăuane, împlinirea a 135 de ani de la nașterea marelui poet George Bacovia. Prezenţa dumneavoastră la activitățile din cadrul “Toamnei Bacoviene” ne-a onorat si, cu siguranță, le-a înnobilat.  M-am întreținut cordial și prietenește cu mai mulți invitați, poeți, critici literari, directori de reviste, le mulțumesc pentru aprecieri și de pe acum sunt invitați și la ediția următoare. De asemenea, am discutat și chestiuni de interes pentru Bacău, cum ar fi preluarea imobilului cunoscut drept “Casa Vasile Alecsandri”. Felicitări tuturor, mulțumesc elevilor care,în fiecare zi de festival au susținut spectacole publice, dedicate poetului și creațiilor sale”, au fost cuvintele președintelui Consiliului Județean.”

Printre cărțile premiate de către Filiala din Bacău (președinte Calistrat Costin)  s-au numărat volumele  semnate de Cristina Ștefan (Bacău), Vasile Ghica (Galați), Petruș Andrei (Bârlad), Maria Elena Cușnir (Suceava), Petre Isachi (Bacău) și Cezar Straton (Suceava).

 

bacau 1Premiul pentru debut cu volum de poezie – Maria Pilchin (Chișinău), Premiul de Excelență pentru întreaga activitate – Valeria Manta Tăicuțu (Buzău), manager de revistă culturală, poet, critic literar).Printre scriitorii consacrați sosiți de peste hotare ca invitați de onoare s-au numărat și academicienii  Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Valeriu Matei (Republica Moldova) și Vasile Tărâțeanu (Ucraina), alături de ei aflându-se poeții români Valeriu Stancu și Emilian Marcu din Iași, Ovidiu Genaru din Bacău, Lucia Olaru Nenati din Botoșani, Florentin Popescu din București ș.a., care au acordat  tuturor manifestărilor un surplus de prestigiu de înaltă ținută spirituală (sursă CJ Bacău,BucPress Cernăuţi)

Aderarea Turciei la UE: „Un nivel atât de scăzut al democrației, încât este imposibil să se înrăutățească”

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, a criticat aspru guvernul turc pentru că a urmărit penal fete de 14 ani sub acuzații de...

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.