sâmbătă, septembrie 23, 2023

Peste 157.000 de copii trăiesc în sărăcie în Turcia

Peste 157.000 de copii din Turcia trăiesc în sărăcie, în măsura în care familiile lor nici măcar nu își pot satisface nevoile de bază, conform deputatului din opoziție, Murat Emir, citat de Stockholm Center for Freedom.

Într-o postare pe rețelele sociale, Emir a subliniat că datele despre 157.248 de copiii au fost colectate de programul de sprijin social și economic (SED) condus de Ministerul Familiei și Serviciilor Sociale.

„Numărul de familii care solicită SED a crescut constant din 2020, când numărul a fost de 129.422. Criza economică din Turcia s-a adâncit de-a lungul anilor, contrar a ceea ce guvernul ar dori să credem. Oficialii guvernamentali trăiesc în lux, în timp ce familiile nu pot avea grijă de propriii copii”, susține deputatul.

Scopul SED este de a sprijini familiile în îngrijirea nevoilor financiare ale copiilor lor până când situația acestora se îmbunătățește. Potrivit lui Emir, în ultimii doi ani s-a înregistrat o creștere considerabilă a numărului de familii care au aplicat la SED.

În ultimii câțiva ani, Turcia a suferit de pe urma unei economii care se deteriorează, cu inflație și șomaj ridicate, precum și cu un istoric slab al drepturilor omului.

Un cost al vieții uimitor de ridicat a devenit noua normalitate în Turcia, unde creșterile recente ale prețurilor la alimente și la utilități împing inflația, paralizând și mai mult puterea de cumpărare a cetățenilor.

Un număr tot mai mare de turci s-au plâns pe rețelele sociale de creșterea facturilor. Mulți au spus că și alimentele de bază, cum ar fi legumele, au devenit un lux, deoarece prețurile au crescut cu aproape 400 la sută.

UE: Imposibil pentru turci să călătorească fără viză, din cauza legilor privind terorismul

Nacho Sanchez Amor a făcut declarații despre raportul recent al Parlamentului European privind Turcia și reacția președintelui turc la raport, subliniind că Turcia trebuie să îndeplinească șase criterii ca parte a cererii sale de aderare la UE pentru a călători fără viză în UE.

Statistică TurkStat: Speranța de viață a scăzut în Turcia

Speranța generală de viață a scăzut ușor față de anii trecuți, femeile trăind cu cinci ani mai mult ca bărbații, conform Daily...

Turcia: Prețul la motorină crește la nivel record! 105 la sută creștere după alegeri

Înainte de alegerile din 14 mai, prețul pe litri în Istanbul era de 19,81 de lire pentru benzină și 18,58 de lire pentru motorină.

Turcia: 3 salvatori au murit în lupta cu incendiile forestiere

Un elicopter s-a prăbușit în barajul Tahtalı, pe 16 septembrie, cu patru persoane la bord, în timp ce luau apă pentru a lupta împotriva incendiilor de pădure în provincia de vest a Turciei, İzmir.

Istanbul: Sancțiuni pentru sirieni care nu părăsească orașul până 24 septembrie

Direcția de Management al Migrației subliniază că perioada acordată refugiaților nu va fi prelungită.

Turiștii din Turcia: Rușii în top, cu peste 4 milioane de turiști în ultimele 8 luni

Turcia a găzduit 36.​754.146 de vizitatori în perioada de 8 luni a anului, Rusia fiind pe primul loc cu 4. 351. 000 de persoane.

Turcia: Pragul sărăciei depășește 41.000 de lire, de patru ori salariul minim

Datelor publicate de unitatea de cercetare a Sindicatului Muncitorilor Unite(BİSAM), o filială a Confederației Muncitorilor Revoluționari (DİSK) a arătat că turcii se luptă să se descurce cu un salariu minim de 11.402 de lire (422 de dolari).