miercuri, noiembrie 13, 2024

Noua melodie a lui Tarkan a provocat un scandal: „Nu ne-a încolțit mereu?Nu ne-a înjunghiat în spate înainte?

Noua melodie a lui Tarkan a devenit virală pe rețelele de socializare din cauza versurilor, politicienii crezând că are mesaje subliminale la adresa guvernului lui Erdogan, conform presei turcești.

Melodia „Geçcek” (Acesta va trece), în mai puțin de 24 de ore a ajuns la 3,4 milioane de vizualizări pe contul de Youtube.

Într-o postare pe contul de Youtube, Tarkan a susținut că aceasta a scris melodia pentru a ridica moralul oamenilor în timpul pandemiei COVID-19.

„Acum aproximativ un an, am trecut printr-o perioadă în care starea mea de spirit nu era deloc bună. Evenimentele triste care se petrec în lume, cursul alarmant al umanității, distrugerea naturii, pandemia m-au afectat foarte negativ. Am vrut sa scriu o melodie care sa ne ajute pe toți. Cine știe, m-am gandit ca poate va da puțină consolare, vă va ridica moralul, speranta. Sper sa fie bine pentru noi toți,” a susținut cântărețul într-un video.

Reacțiile partidelor din opoziție

Cu toate acestea, mai mulți politicieni din partidele de opoziție au postat mesaje pe rețelele de socializare atrăgând atenția asupra versurilor melodiei, susținând că are mesaje pentru partidul de la guvernare.

Deputatul CHP, Gamze Akkuş İlgezdi, a făcut comentarii pe Twitter, în legătură cu melodia.

„Am ajuns la sfârșit. Ei vor pleca și necazurile se vor termina… Ce urmează să vină, vine”, scrie İlgezdi.

Președintele organizației de femei al partidului de opozițue, CHP, Aylin Nazlıaka a făcut o postare pe contul de Twitter, despre melodia lui Tarkan.

„Așa cum Tarkan, care a devenit întotdeauna un interpret al emoțiilor noastre, spune: „Va pleca exact așa cum a venit, totul are un sfârșit, și acest calvar se va termina”, se arată în postarea de pe Twitter.

Susținătorii lui Erdogan: Tarkan este „un troll”

Hacı Yakışıklı, reprezentantu  al ziarului pro-guvernamental Akit, a susținut că versurile au fost „scrise din Pennsylvania”, ceea ce se referă la locul unde Fethullah Gülen trăiește.

În ceea ce privește alianța de guvernământ, deputatul de guvernământ al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) din İzmir, Alpay Özalan, a comentat pe Twitter.

 „Nu au proiecte sau programe. Sunt consolați cu un cântăreț care s-a transformat într-un troll. O opoziție cu Tarkan, speranța nici nu poate exista. Ei aspiră fără sfială să guverneze statul”, a scris oficialul.

Melodia lui Tarkan

”Nu a fost mereu încolțit?

Nu ne-a lovit în spate?

Aceasta nu este prima lovitură.

Am căzut, da, dar nu ne-am ridicat?

Nu ne-a încolțit mereu?

Nu ne-a înjunghiat?

În spate înainte?

Câte lovituri au fost?

Acesta nu este prima.

Am căzut, dar ne-am ridicat, nu-i așa?

Nu am contestat mereu destinul?

Stai liniştit

Am trecut peste atâtea lucruri înainte

Va trece, va trece, sigur va trece și asta

Vei vedea, speranțele tale vor avea timpul vieții lor

Oh, atunci vom dansa cu bucurie

Acele zile ale florilor sunt atât de aproape, crede-mă”

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Nou record în Turcia: Cele mai multe cazuri de femicid înregistrate în ultimii 14 ani

Conform raportului Platformei We Will Stop Femicide pentru octombrie 2024, octombrie a marcat cel mai mare număr de feminicide înregistrate într-o singură lună din 2010.

SUA. 3 milioane de dolari daună într-un proces de defăimare din cauza presupusei asocieri cu o „organizație teroristă”

SUA obligă plata a 3 milioane de dolari drept despăgubiri unui antreprenor turco-american care a fost acuzat în mod fals de terorism din cauza unei presupuse asocieri cu o „organizație teroristă”,

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).