vineri, martie 29, 2024

NASA CONFIRMĂ: GHEAȚĂ PE LUNĂ

Oamenii de ştiinţă de la NASA au confirmat, marţi, în premieră, prezenţa apei îngheţate pe suprafaţa Lunii, o descoperire ce îi poate ajuta pe astronauţii care vor aseleniza în cadrul viitoarelor misiuni spaţiale, informează miercuri AFP.

Această concluzie, publicată în detaliu în revista ştiinţifică americană PNAS, se adaugă mai multor studii realizate anterior privind prezenţa apei pe Lună.

Gheaţa este prezenţă la extremităţile nordice şi sudice ale satelitului natural al Pământului, în craterele în care nu pătrund razele soarelui. În aceste locuri temperatura nu depăşeşte niciodată aproximativ -150 grade Celsius.

NASA intenţionează să trimită din nou oameni pe Lună, pentru prima dată după decembrie 1972.
NASA intenţionează să trimită din nou oameni pe Lună, pentru prima dată după decembrie 1972.

”Cu suficient de multă gheaţă la suprafaţă, de câţiva milimetri, apa ar putea deveni o resursă pentru viitoarele expediţii umane de explorare sau de şedere pe Lună, posibil mai uşor de accesat decât apa detectată sub suprafaţa Lunii”, a avansat NASA.

Cercetătorii au obţinut dovezile graţie unui instrument trimis în 2008 la bordul unei sonde indiene care a măsurat direct modul în care moleculele de gheaţă absorb lumina infraroşie.

”Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă obţin o dovadă irefutabilă a prezenţei apei îngheţate la suprafaţă”, a declarat pentru AFP autorul principal al studiului recent, Shuai Li, de la Institutul de Geofizică şi Planetologie din Hawaii.

Potrivit lui Shuai Li, singura modalitate de a şti dacă această apă este exploatabilă în vederea utilizării de către oameni este de a trimite roboţi pentru a preleva mostre.NASA intenţionează să trimită din nou oameni pe Lună, pentru prima dată după decembrie 1972.

singura modalitate de a şti dacă această apă este exploatabilă în vederea utilizării de către oameni este de a trimite roboţi pentru a preleva mostre

În 2008, cercetătorii au descoperit molecule de apă în interiorul unor eşantioane de magmă aduse pe Pământ de astronauţii misiunilor Apollo.
Anul trecut, bazându-se pe date satelitare, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că zonele de profunzime ale Lunii sunt bogate în apă. Potrivit studiului, zăcămintele conţin puţină apă (mai puţin de 0,05%), dar sunt enorme, putând atinge până la 1.000 kmp. Aşa se face că satelitul Pământului ar fi „suprinzător de bogat în apă”, au notat în 2017 cercetătorii.Apa este prezentă şi pe Mercur şi pe Marte. Un lac subteran de apă lichidă a fost recent detectat pe Planeta Roşie, aminteşte AFP.

Timp de multă vreme, Luna a fost percepută ca un astru arid, de „o magnifică dezolare” sau „complet seacă”.Ipoteza cel mai larg răspândită privind originea Lunii este aceea a unei coliziuni enorme între Terra şi un corp ceresc de mărimea lui Marte, la puţin timp după formarea sistemului solar.

NASA news: Water on Moon CONFIRMED – Ice caps found on Moon’s poles in BOMBSHELL report

NASA’S scientists have confirmed the presence of icy water on the Moon’s south pole in a bombshell announcement.

https://www.express.co.uk/news/science/1006249/NASA-news-Moon-water-confirmed-surface-ice-caps

 

Despăgubire de 4.670 de dolari pentru familiile minerilor care au murit în dezastru din Turcia

Deși, asigurarea pentru accidentele miniere a fost recent crescută la 1 milion de lire turcești (31.145 de dolari), familiile victimelor celor nouă mineri îngropați sub o alunecare de teren contaminată cu cianuri și acid sulfuric trebuie să se mulțumească cu suma de 150.000 de lire (4.670 de dolari).

Ionuț Cojocaru despre Ramadan: „Luna empatiei, luna solidarității, luna unității”.(Part II)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, într-un articol în două părți. Prima parte conținând aspecte legate despre viața politică și religioasă de la Abdülhamid al II -lea, trecând în revistă perioada lui Ataturk până la Erdoğan.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan și Atatürk: „Nu a fost interzisă religia.”/ „Președintele care a construit peste 13.000 de moschei..”(Part.I)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România despre islam, schimbările în societatea turcă în perioada lui Atatürk, dar și viața politică și religioasă din Turcia de azi.

Turcia a urcat 8 locuri în raportul Fericirii Mondiale. Bătrânii mai fericiți decât cei tineri

Raportul anual arată o schimbare notabilă, deoarece Statele Unite și Germania au coborât din primele 20 și sunt acum pe locurile 23, respectiv 24. Între timp, Costa Rica și Kuweit au făcut progrese semnificative, trecând în top 20 pe locurile 12 și, respectiv, 13.

Erdoğan va merge la Casa Albă pentru prima dată ca invitat a lui Joe Biden

Dacă informațiile se dovedesc adevărate, Erdogan și Biden, care au purtat deja discuții la summituri internaționale, se vor întâlni pentru prima dată în Biroul Oval.

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne