Principalul lider al opoziției, Kemal Kılıçdaorğlu, a respins intenția primarului Istanbulului, Ekrem İmamoğlu de a fi „pionier al schimbării” în cadrul partidului după pierderea alegerilor, conform Gazete Duvar.
Renumitul jurnalist İsmail Saymaz a declarat că primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu i-a cerut principalului lider al Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, să fie un pionier al schimbării în cadrul partidului, dar Kılıçdaroğlu a respins această cerere.
Saymaz a făcut comentariile în cadrul unei emisiuni a Sözcü TV, pe 5 iunie, după cele două întâlniri ale celor doi politicieni de săptămâna trecută. Jurnalistul a susținut că İmamoğlu a cerut CHP să intre la alegerile locale cu un management complet nou.
„La întâlnirea Ekrem İmamoğlu-Kemal Kılıçdaroğlu, İmamoğlu a spus «Pot fi pioner în această schimbare». Și İmamoğlu a susținut că schimbarea trebuie să aibă loc înainte de alegerile locale pe 31 martie 2024 și imediat”, afirmă Saymaz.
Membrii CHP au demisionat
Săptămâna trecută, majoritatea membrilor Comitetului Executiv Central al CHP au demisionat, Kılıçdaroğlu numinând noi nume pentru posturi.
În fața rezultatelor slabe ale alegerilor, a existat un apel pentru o schimbare în cadrul CHP, dar nu este încă clar dacă și Kılıçdaorğlu va demisiona.
După victoria electorală a președintelui Recep Tayyip Erdoğan, İmamoğlu a spus, în mod similar, că schimbarea este inevitabilă, cu remarcile precum:„Nu vă faceți griji, totul începe din nou. Amintiți-vă că singura constantă este schimbarea”.
Turcia așteaptă alegerile locale care vor avea loc pe 31 martie 2024.