joi, martie 23, 2023

Congresul mondial al energiei Istanbul 9-13 octombrie 2016

Reafirmarea  angajamentul de a duce la bun sfârșit proiectul gazoductului ruso-turc TurkStream

Președintele rus Vladimir Putin efectuează luni o vizită în Turcia pentru a participa la un summit consacrat energiei și pentru a se întâlni cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, pecetluind reconcilierea lor în pofida dezacordurilor asupra Siriei, comentează AFP.

Vremea schimburilor de acuzații virulente între Putin și Erdogan după doborârea de către aviația turcă a unui avion de vânătoare rusesc în noiembrie 2015 pare să fi trecut. Acum este timpul cooperării energetice și cei doi conducători au ca obiectiv să-și reafirme angajamentul de a duce la bun sfârșit proiectul gazoductului ruso-turc TurkStream, care urmează să transporte gaze rusești spre Europa trecând prin Marea Neagră, precum și pentru construirea de către Moscova a primei centrale nucleare turcești.

Întrevederea între cei doi lideri luni, la Istanbul, unde Putin  participă la Congresul mondial al energiei, e a treia de când Moscova și Ankara au decis să-și normalizeze relațiile după grava criză provocată de distrugerea unui bombardier rusesc în zona frontierei dintre Turcia și Siria.

Ca represalii, Rusia a impus o serie de sancțiuni economice împotriva Turciei, între care interdicția zborurilor charter spre această țară. Măsura s-a tradus printr-o scădere cu 83% a numărului de turiști ruși în Turcia într-un an, potrivit cifrelor oficiale turce.

Cum evoluează relaţii după dezacordul privind conflictul sirian.

În pofida recentei lor apropieri, Moscova și Ankara sunt în continuare ferm opuse în dosarul sirian: prima este un aliat-cheie al președintelui Bashar al-Assad, în timp ce a doua îi sprijină pe rebelii care vor să-l înlăture de la putere. Dar cele două părți par să dorească să evite acest subiect pentru a se concentra asupra domeniilor de potențială cooperare, în special energia.

Ca un semn al acestui pragmatism, Turcia și Rusia se ambiționează să-și consolideze schimburile economice pentru a le ridica la 100 miliarde de dolari anual.

„Procesul de vindecare a început, fiecare lăsând în urmă amintirea neplăcută a ultimelor zece luni scurse pentru a se concentra asupra anumitor domenii, ca energia, unde cele două țări au un interes reciproc să coopereze”, a explicat pentru AFP Andrew Neff, analist la IHS Energy.

Potrivit acestuia, Turcia adresează astfel Occidentului – prin această apropiere – un mesaj care arată că ea poate încă „să-și urmeze propria cale”, în contextul în care Erdogan afirmase că a fost prea puțin susținut de către partenerii săi europeni și american după lovitura de stat eșuată din iulie.

La precedenta lor întâlnire cu ocazia G20, desfășurat în China, la începutul lunii septembrie, președintele turc promisese omologului său că proiectul TurkStream va fi realizat „cât mai repede posibil”.

„Erdogan  adresează  Occidentului – prin această apropiere de Putin – un mesaj care arată că ea poate încă „să-și urmeze propria cale”. Erdogan afirmase că a fost prea puțin susținut de către partenerii săi europeni și american după lovitura de stat eșuată din iulie.

Gazoductul TurkStream ar urma să transporte din Rusia în Europa 31,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an și astfel să permită Moscovei să-și limiteze recurgerea la tranzitarea livrărilor sale de gaze prin Ucraina. Acest proiect strategic fusese dezvăluit la sfârșitul anului 2014, în același timp cu abandonarea – în plină criză ucraineană-a proiectului South Stream prin Marea Neagră, blocat de UE.

În pofida ambiției afișate, analiștii rămân sceptici cu privire la rentabilitatea proiectului și la realizarea sa, construirea gazoductului rămânând deocamdată în stadiu de proiect.

„TurkStream este mai degrabă un vis decât un gazoduct real și, în pofida reluării relațiilor politice și economice, este în continuare în punctul de start”, subliniază Neff, relevând de altfel că obiectivul inițial de a asigura primele aprovizionări în 2017 pare „prea optimist” în acest stadiu.

Singurul progres posibil între cele două țări: reluarea de către ruși a lucrărilor la șantierul primei centrale nucleare turce de la Akkuyu (sudul țării). Această centrală, al cărei cost a fost estimat la aproape 18 miliarde de euro (20 miliarde de dolari), este dorită de Erdogan care dorește să asigure Turciei – țară săracă în hidrocarburi – mai multă autonomie energetică.

8-Khalid-Al-Falih
Ministrului saudit al energiei, Khalid A.Al-Falih deschide lucrarile Congresului

Congresul mondial al energiei va începe luni cu un discurs al ministrului saudit al energiei, Khalid A.Al-Falih, urmat în timpul zilei de un discurs al lui Putin.

Pentru Erdogan această întrevedere este și o ocazie de a face comunitatea internațională să uite de succesiunea de atentate și de tentativa de lovitură de stat, care au afectat în acest an Turcia și să facă astfel din țara un actor mondial de neocolit.

 

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

Jurnaliștii din Grecia dau în judecată Turcia! Echipamentul le-a fost distrus în timp ce raportau despre cutremure

Jurnaliștii vor lua măsuri legale nu numai pentru a solicita despăgubiri pentru echipamentul lor distrus, ci și pentru că au fost împiedicați să-și facă treaba.

Faimosul fotbalist, Mesut Özil se retrage din sport. Presa speculează că va fi parlament în partidul lui Erdogan

Fotbalistul turco-german, Mesut Özil și-a anunțat, miercuri, retragerea la vârsta de 34 de ani, iar presa turcă speculează cu privire la posibila sa numire în parlament din partea partidului lui Erdogan.

47 de persoane au reținute după ce au oferit ajutor victimelor represiunii guvernului turc

În cadrul unei anchete declanșate de Procuratura Generală din İzmir, poliția a percheziționat casele a 57 de suspecți și a reținut 47 dintre aceștia, confiscându-le economiile, bijuterii, telefoane mobile și computere.