miercuri, octombrie 16, 2024

Bruxelles: întâlnire Creţu-Chiriţoiu. Ridicarea condiţionalităţilor

Corina Crețu, Comisar European pentru Politică Regională: România, primul stat membru căruia i s-au ridicat condiționalitățile ex-ante în privința ajutoarelor de stat

România a realizat progrese importante în domeniul concurenței și, de aceea, i-au fost ridicate condiționalitățile ex-ante în privința ajutoarelor de stat, fiind primul stat membru căruia i s-au ridicat aceste condiționalități, a declarat comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu.

 

corina-cretu-300x199
Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu.

Aceasta s-a întâlnit vineri, la Bruxelles, cu președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Conform unui comunicat remis AGERPRES, cei doi au discutat în principal despre rolul pe care Consiliul Concurenței îl poate avea în folosirea fondurilor europene structurale și de investiții din perioada de programare 2014 – 2020.

 

chiriţoiu
Bogdan CHIRIŢOIU, Preşedinte Consiliul Concurenţei

„Existența unei concurențe echitabile pe piața internă este o precondiție esențială pentru inovare și dezvoltare economică. Mă bucur că România a realizat progrese importante în acest domeniu și tocmai de aceea am reușit să ridicăm condiționalitățile ex-ante în privința ajutoarelor de stat, România fiind primul stat membru căruia i se ridică aceste condiționalități ex-ante. Astfel, Planul de Acțiune convenit cu autoritățile române și serviciile Comisiei Europene poate fi considerat ca fiind îndeplinit”, a spus Corina Crețu. În opinia sa, Consiliul Concurenței poate juca în viitor un rol important în facilitarea absorbției de fonduri europene în România prin colaborarea cu autoritățile de management.

„Existența unei concurențe echitabile pe piața internă este o precondiție esențială pentru inovare și dezvoltare economică.”

„Există proiecte cu finanțare atât din Fondul de coeziune, cât și din Fondul european pentru dezvoltare regională, pentru care clarificarea situației privind ajutorul de stat este esențială. Cu cât se întâmplă mai repede acest lucru, cu atât România poate beneficia mai eficient de aceste fonduri. Consiliul Concurenței este parte a acestui proces prin faptul că oferă asistență autorităților de management și ministerelor de resort”, a mai precizat comisarul european pentru Politică Regională.

În cadrul întâlnirii, oficial european a reamintit de oportunitatea pe care o au autoritățile române de a folosi Taiex Regio Peer 2 Peer, un instrument specific, finanțat de DG Regio, care facilitează schimbul de experiență între autoritățile de management ale Fondului European de Dezvoltare Regională și ale Fondului de Coeziune. Este totodată un instrument utilizat și de autoritățile de achiziții publice din statele membre pentru a-și îmbunătăți expertiza prin schimburi de bune practici.

 

Cazurile îngrozitoare de femicid din Turcia. Erdogan promite înăsprirea legii

Violența împotriva femeilor este o crimă larg răspândită în Turcia - cu aproape 300 de femei ucise în acest an, însă partidul AKP, aflat la guvernare, nu vede siguranța femeilor ca o prioritate politică.

China: Plângere împotriva Turcia din cauza prețurilor vehiculelor electrice

China se confruntă cu presiuni comerciale tot mai mari la nivel mondial din cauza exporturilor sale în creștere de vehicule electrice, despre care multe țări susțin că sunt subvenționate puternic de Beijing pentru a-și susține economia în plină desfășurare.

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat unui om de știință turc de origine armeană

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat lui Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson.

Cazurile continuă în Turcia. Și-a împușcat soția și cei 4 copii, apoi s-a sinucis

Biroul guvernatorului Gaziantep a declarat că Ahmet Demir și-a ucis mai întâi soția și cei patru copii cu o armă de foc, apoi s-a sinucis.

Erdogan vizită în Albania și Serbia. Inaugurarea a Marii Moschei din Tirana, cea mai mare din Balcani

Erdogan urmează să inaugureze, joi, în Albania, Marea Moschee din Tirana. Cea mai mare moschee din Balcani, construcția finanțată de Turcia.