Ziua de bairam pentru copilul musulman din Dobrogea era cea mai fericită zi. Părinții îi luau haine noi și urma de dimineață să meargă cu colindul împreună cu prietenii, unde primeau mici cadouri. Unde mai pui că, trei zile aveau și liber de la școală. Așa își amintesc zilele de Bairam, Ozgur Seit, tătar ieșit la pensie, din Mangalia și vecinul său turc, care obișnuiește să-l viziteze.
Însă, nu doar vecinul de etnie turcă îi trece pragul lui Seit, ci toți vecinii vin la masa de pe prispă pentru a sta la o vorbă. Chiar și vecinii grăbiți, strigă un salut puternic de peste gard, când trec prin fața porții lui Ozgur. „Înainte aici era gara”, glumește acesta.
I-am întrebat cum își amintesc ei bairamul din copilărie, iar în timpul ce povesteau s-a râs, dar s-a și plâns din cauza emoțiilor puternice și a nostalgiei.
„Bairamul în copilărie era foarte frumos. Așteptam bairamul cu săptămâni înainte pentru că era însoțit de înnoirea hainelor. Ne lăudam între noi copiii, la vecini, la neamuri, ce haine noi aveam. De două ori pe an, la fiecare bairam ne îmbrăcau din cap până-n picioare”, povestește vecinul turc, care a dorit să nu-i publicăm numele.
Colindele și respectul pentru bătrâni
„De bairam era în primul rând vorba despre respectul pentru bunici și pentru cei bătrâni. Asta era cea mai mare atenție, în prima zi de bairam. Era o regulă, întâi se mergea la bătrâni, în ordine descrescătoare se făceau vizitele”, a adăugat acesta.
„După rugăciunea de Bayram Namazi, care se fac pentru ambele sărbători, bărbații, bătrâni prima vizită o făceau la cimitir și noi, la poartă, așteptam să vină acasă. Cum îi vedeam, mergeam să le pupăm mâna”, își amintește Ozgur.
„După ce mergeam la bunici, ne luăm traistă și mergeam cu colindul. Unii îți dădeau un măr, unii dădeau bani. Unele persoane dădeau banii în batiste. Noi păstrăm banii și batistele le dădeam mamei. Un leu era sumă mare. Cine îți dădea 5-10 lei, era mare boier, îi pupai mâna de 15 ori”, glumește acesta.
Colindul clasic era sărutatul mâinii, însă tătarii aveau și câteva colinde, pe când „turcii erau mai puturoși”, spune râzând Ozgur, sicanând-u-l pe vecinul turc.
„La noi la sat, imamul ieșea afară și noi copiii începeam să strigăm «şuberekler kokudu!», un fel de «a început să miroasă a șuberek». Țipăm în tot satul și atunci știau toți că a început bairamul.”, susține vecinul turc. Acest obicei se făcea mai mult de Ramadan Bayram, cunoscut ca și bairamul de dulce.
„La tătărime, era colindu «Sareșke», de Ramadan Bayram și cântam până vedeam lumina aprinsă și ieșea cineva să dea ceva”, continuă Ozgur.
Sareșke înseamnă în tătară, capră galbenă. „Colindul era cu o capră care zicea dacă aș fâta m-aș îmbogăți. A născut primul pui și s-a îmbogățit. A născut al doilea și s-a îmbogățit, exact cum e melodia un elefant se legăna… Era și șmecheria noastră să facem oamenii din casă”, explică acesta.
„În noapte de Ramadan Bayram, mergeam până la 12 noapte și băteam daula (un instrument de percuție) și de Kurban Bayram așteptam să mergem să împărțim pachetele la săraci, la văduve, a neamuri. Eram bucuroși că eram mesagerul, făceam un bine. Ieșeai în evidență, erai bine văzut. Când creștem, dacă avea o fată, te știa te băiat bun. Îți făceai reputația de mic”, poveste vecinul turc.
Masa de bairam: „Baclavale adevărate cu 40 de foi”
După ce animalul de sacrific a fost tăiat și împărțit, întreaga familie se punea la masă.
„Era clasicul kaurma, un fel de carne tocată călită, care se mânca de Kurban Bayram. Se făceau și sarmale, toate preparatele erau pe bază de carne. Baclavalele se făceau în mod obligatoriu. Se făceau baclavale adevărat cu 40 de foi. Se punea 20 de straturi, se punea nucă între ele, apoi se mai puneau 20 de foi. Se făceau la regim de clacă, se adunau în cartier femeile și făceau într-o zi împreună. Nu doar baclavale, fiecare ce se pricepea. Acum pe aici nu mai face nimeni. Era foarte dificil să faci baclavalele, dar cântau, povesteau, uitau de griji”, amintește Ozgur.
Pe bătrânii de azi îi doare neimplicarea tinerilor
După ce ne-am plimbat prin trecut a trebuit să ne încheiem călătoria și să ne întoarcem în prezent. Amintirile care erau învăluite de magia au fost înlocuite de amărăciune.
„În ziua de azi lipsește participarea tineretului la evenimentul acesta. Tineretul nu știe ce e bairamul, pentru ei înseamnă concediu, vacanță oriunde. Tot ce e mai frumos, mai omenesc, am lăsat, dar o să ne lovim din nou cu foametea, dar este prea târziu”, spune vecinul turc.
„Înainte era altceva, fiecare știa ce necaz are celălalt, ce nevoie are. Înainte dacă plecai din localitate, era rușinos să închizi ușa cu cheia că poate avea nevoie vecini de ceva. Rămânea fără ulei, fără haină. Dacă îți aducea bine, dacă nu, să-i fie de bine. De când s-a inventat frigiderul, s-a terminat omenia”, continuă Ozgur, încercând să ridice moralul.
Când erau copiii, domnul Ozgur, vecinul turc și cei de vârsta lor din comunitatea turco-tătară din Dobrogea și-au făcut datoriile, au colindat, au împărțit pachete și au adus omagiu bătrânilor lor. Durerea lor e acum, la bătrânețe, nu mai are cine să le treacă pragul și să-i colinde. Ciclicitatea vieții în comunitate rupându-se brusc.