marți, mai 7, 2024

Ameninţările Preşedintelui turc cu prilejul G20 Divergenţe profunde între cancelarul Angela Merkel şi Erdogan

Președintele Erdogan avertizează că Turcia nu va rămâne pasivă față de înarmarea kurzilor din Siria.

Merkel a precizat că unul dintre subiectele în dezacord este respectarea drepturilor omului: în Turcia au avut loc numeroase arestări după tentativa de lovitură de stat din 2016. De asemenea, Germania și-a retras recent trupele de la baza militară Incirlik, din Turcia, după ce guvernul de la Ankara a refuzat să permită accesul unor parlamentari germani la militarii din țara lor, aflați conform Constituției sub controlul puterii legislative.

AFP reamintește că în primăvara aceasta guvernul de la Berlin nu a premis organizarea unor mitinguri electorale ale diasporei turcești, înaintea referendumului din Turcia pentru extinderea atribuțiilor președintelui. Erdogan a reacționat acuzând autoritățile germane de un comportament comparabil cu nazismul.

„Toate acestea sunt evoluții care arată mari divergențe și nu le-am ascuns”, a declarat cancelarul după dialogul cu Erdogan.

„Cu siguranță nu vom rămâne tăcuți și pasivi față de sprijinirea și înarmarea organizațiilor teroriste din apropierea frontierelor noastre și față de formarea de insule de terorism în regiune”, a declarat Erdogan într-o conferință de presă în cadrul summitului G-20 de la Hamburg. „Nu vom ezita să facem uz de dreptul nostru la autoapărare împotriva formațiunilor care amenință securitatea țării noastre”, a adăugat el.

Statele Unite au decis să furnizeze arme milițiilor kurde YPG din Siria, care luptă împotriva Statului Islamic

Guvernul de la Ankara consideră însă YPG o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și se teme că armele vor ajunge în cele din urmă la insurgenții de pe teritoriul Turciei, explică agenția Anadolu. Turcia, SUA și Uniunea Europeană sunt de acord că PKK este o organizație teroristă.

Erdogan i-a comunicat direct punctul său de vedere președintelui american, Donald Trump, cu ocazia întâlnirii lor de la Casa Albă, din mai. Cei doi șefi de stat s-au întâlnit și la Hamburg, la summitul G-20.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat sâmbătă că are în continuare „divergențe profunde” cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după întâlnirea lor de la summitul G-20 de la Hamburg.


Sursa: https://www.reuters.com/article/us-g20-germany-turkey-idUSKBN19Q1DK

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Turcia. Faimoasa biserică bizantină Chora transformată în moschee

Turcia a transformat emblematica biserică Chora, din Istanbul într-o moschee, conform presei turcești. După transformarea Hagia Sofia într-o moschee,...

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.