duminică, noiembrie 17, 2024

Prima navă de cereale părăsește Ucraina, în baza unui acord cu Rusia


Prima navă care a exportat cereale ucrainene de la invazia rusă în urmă cu cinci luni a plecat luni din portul Odesa, relatează Ahval News.

Nava de marfă Razoni, sub pavilion Sierra Leone, a pornit spre Liban, conform site-ului de urmărire a transporturilor maritime MarineTraffic.com

„Prima navă cu cereale de la invazia Rusiei a părăsit portul. Mulțumită sprijinului tuturor țărilor noastre partenere și al ONU, am reușit să implementăm pe deplin acordul semnat la Istanbul”, a scris ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, pe contul său de Twitter.

Nava va acosta în Istanbul

Nava numită, Razoni transporta 26.000 de tone de marfă. Site-ul de știri turc, Medyascope a declarat că Razoni va acosta marți la Istanbul. Organizația Națiunilor Unite și Turcia au deschis marțea trecută un centru comun cu Rusia și Ucraina, la Istanbul pentru a coordona livrarea cerealelor către destinații internaționale prin Marea Neagră.

De la invazia rusă care a început în februarie, transporturile de cereale din porturile controlate de Ucraina de la Marea Neagră s-au blocat, aproximativ 20 de milioane de tone de cereale au fost blocate, amenințând cu o criză alimentară la nivel mondial.

Acordul semnat la Istanbul

Rusia și Ucraina au semnat un acord, pe 22 iulie, pentru a redeschide porturile Ucrainei de la Marea Neagră pentru exporturi de cereale, după două luni de eforturi diplomatice ale Națiunilor Unite și a Turciei.

Acordul, semnat la Istanbul, este conceput pentru a restabili exporturile ucrainene din porturile Odesa, Cernomorsk și Yuzhny, în timp ce ușurează transporturile rusești de cereale și îngrășăminte, în ciuda sancțiunilor dure occidentale.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.