miercuri, aprilie 24, 2024

„Zile și nopți de teatru la Brăila”

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a fost redeschis luni, după mai bine de doi ani de reparații și lucrări de consolidare și modernizare, cu cea de-a zecea ediție, jubiliară, a Festivalului „Zile și nopți de teatru la Brăila”. „Redarea unui teatru spiritualității românești, unei comunități este un moment într-adevăr privilegiat. După doi ani și jumătate de reparații, lucrări de consolidare și modernizare, iată că suntem gata. Lucrurile s-au petrecut conform așteptărilor noastre, uneori le-au depășit, mă refer la inaugurarea celei mai mici săli, noua sală Avantgarde, o sală de 89 de locuri”, a spus, la deschiderea teatrului, Lucian Sabados, directorul instituției.

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, redeschis cu ediția jubiliară a Festivalului „Zile și nopți de teatru la Brăila”

La eveniment au participat oficialități județene, precum și reprezentanți din partea Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român.

Mădălina Cochino, prefectul județului Brăila, s-a declarat mândră că teatrul, într-o „haină nouă”, a fost redeschis, apreciind că acesta este „una dintre cele mai importante scene ale țării”.

„Sunt mândră să mă aflu la acest eveniment special din Brăila, redeschiderea oficială a acestui lăcaș de cultură emblematic pentru orașul nostru, restaurat și consolidat, precum și deschiderea oficială a celei de-a zecea ediții a Festivalului ‘Zile și nopți de teatru la Brăila’. (…) La aproape 30 de ani de la finalizarea ultimei lucrări de restaurare, consolidare și renovare, această fabuloasă clădire (…) a îmbrăcat o binemeritată haină nouă. Sper însă să fie și una trainică (…), teatrul brăilean fiind una dintre cele mai importante scene ale țării”, a afirmat Mădălina Cochino.

Primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, i-a îndemnat pe brăileni să nu uite că teatrul este cel care „dă valoare unui oraș”.

„Rolul nostru, al administrației, este să uităm de criză când vorbim de cultură, să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a aloca fondurile administrației publice pentru ca prin cultură să evoluăm. Să nu uităm niciodată că teatrul este cel care dă valoare unui oraș”, a spus și Viorel Marian Dragomir.

Clădirea Teatrului „Maria Filotti” din Brăila a intrat în 2014 într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect în valoare de peste 15 milioane de lei, realizat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Proiectul a presupus executarea unor lucrări de rezistență, arhitectură, dar și la acoperișuri, ornamente, instalații de ventilație și instalații electrice.

Ediția jubiliară a festivalului de teatru brăilean a fost deschisă cu două evenimente în premieră: conferința actorului George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie din București, pe tema „Adolescenții de azi, încotro?”, și premiera spectacolului „Suntrack” în regia lui Radu Afrim.Joi, 22 septembrie,la Sala Mare, de la ora 18.00, Teatrul Naţional Bucureşti vine la Brăila cu spectacolul „Memorie apei”, de Shelagh Stephenson, regia Erwin Simsensohn. Începând cu ora 20.30 ,la Sala Studio spectacolul „Copilul problemă”, de George F. Walker, regia Adrian Iclenzan, Teatrul „Sica Alexandrescu” Braşov. De la ora 22.15, la Sala Avantgarde, un spectacol de tango si chansonete cu acorduri de swing-jazz intitulat „Belles chansons des boulevards” cu Diana Tudor – voce şi

Festivalul-Zile-si-Nopti-de-Teatru-la-Braila
Alexandru Burca – pian.sursa:probr.ro

Festivalul „Zile și nopți de teatru la Brăila” se desfășoară în perioada 19-25 septembrie, iar tema ediției din acest an este „Teatrul între poveste și criză”.

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.