duminică, noiembrie 17, 2024

Vacanță cu peripeții în Turcia. Numărul de cazuri COVID-19 a crescut, în ciuda dorinței de a crește profitul

ANALIZĂ

Turcia a fost una dintre cele mai stricte țări în timpul pandemiei COVID-19, cu interdicții de circulație dese în weekenduri, chiar și în timpul sărbătorilor. Mai mult, tinerii sub 18 ani și  vârstnicii cu  peste 65 de ani au petrecut mai mult de două luni în casă, conform normelor de protecție impuse, față de infectarea  cu COVID-19.

Toate acestea au fost anulate odată cu începerea sezonului turistic. Guvernul lui Erdogan a introdus un plan de normalizare care a dus treptat până la deschiderea granițelor pentru toți turiștii.

Erdogan a luptat din răsputeri pentru convingerea oficialilor din occident și a turiștilor,  că Turcia este o țară sigură, care respectă toate normele. Bineînțeles, asta pentru a salva sectorul turistic, care aduce mulți bani în țară, în ciuda pericolelor infectării în masă.

Poliția din Turcia s-a asigurat că pe plajă turiștii respectă distanțarea socială.

Însă acum, apropiindu-ne de sfârșitul sezonului estival, putem face o analiză la rece a reușitele guvernului turc din vara aceasta.

Pe lângă faptul  că profitul din turism a fost doar o treime comparativ cu ceilalți ani, deschiderea graniței,  nu a dus doar la creșterea numărului de infectați în țară, dar și la răspândirea virusului în alte țări, precum Germania și Republica Moldova.

Pe lângă eșecul guvernului de vara aceasta, nici turiștii străini nu au fost au avut feriți de necazuri. 

Cazuri de import din Turcia

Turcia și-a deschis granițele pentru toate țările, fără ca turiștii să fine nevoiți să intre în carantină sau să fie testați. În ciuda planului guvernului de a prezenta Turcia ca o țară sigură în timpul pandemiei COVID-19, s-au înregistrat „cazuri de import”, cum le-a descris șeful ANSP a Republicii Moldova, Nicolae Furtună.

În ultimele două luni, Republica Moldova a fost alertată după ce au fost înregistrate 54 de cazuri de import, dintre care 16 cazuri din Turcia, conform presei moldovenești.

Aceeași situația s-a repetat și în Germania, care găzduiește o comunitate mare de turci. După ce Germania a dat undă verde spre patru provincii turcești,  turcii au pornit către țara natală. Ceea ce după scurt timp a dus la 1143 de cazuri de infectați cu COVID-19 din Turcia.  

A reușit Turcia să salveze sectorul turistic?

La sfârșitul lunii august, agenția de stat, Anadolu  raportat că numărul de turiști străini a scăzut cu 86%.Astfel, în iulie 2019 Turcia a găzduit 6,62 milioane de străini, iar anul acesta s-a ajuns abia la 932 927.

Anul acesta, ministrul turismului și culturii, Mehmet Ersoy a declarat într-o emisiune de la NTV, că până pe 24 august, în total au vizitat Turcia 6,4 milioane de turiști din care 1, 2 sunt turci din diaspora.


Ultimele statistici oferite de oficialii turci pentru sectorul turistic din anul 2020, comparativ cu anii precedenți.

Logic, numărul  scăzut de vizitatori și profitul au fost pe măsură. În 2019, Turcia se mândrea cu un nivel record de profit, în valoare de  34,5 miliarde de dolari, conform Institutul de Statistică Turc. 

Pe când, în 2020, conform lui Ersoy veniturile din turism vor fi în jur de 11 miliarde de dolari. 

Schimbarea regulilor, în timpul jocului

Chiar dacă Turcia a deschis granițele în iunie, zborurile nu au fost accesibile. Astfel, turiștii din occident au decis să vină cu mașinile, pe o rută care necesită intrarea în Serbia.

La început, Serbia oferea calea deschisă pentru turiști, însă, din 15 august, cere test PCR negativ pentru toți trecătorii.

Astfel, turiștii care vin din Turcia sau România și se îndreaptă spre țările din occident cu mașina, pe ruta cu Serbia, vor fi supuși la cheltuială și la testul pentru COVID-19.

Bineînțeles că Turcia a încercat să beneficieze de această decizie a Serbiei și a crescut prețul la testele pentru coronavirus.

Inițial, un test costa 110 lire (13 euro), iar  prețul  a fost mărit  la 250 de lire turcești( 29 de euro)

Serbia a confiscat, la vamă, 4 milioane de euro

În contextul crizei economice din Turcia, turcii din diaspora au profitat de ocazie și au încercat să vină cu bani în țară pentru a investi, mai ales, în imobiliare.

Cu toate acestea, turcilor li s-a confiscat într-o perioadă de 2 luni, 4 milioane de euro la frontiera Horgosh, a Serbiei, un drum comun pentru turcii din diaspora.

Poliția de la vama Serbiei a confiscat 4 milioane de euro de la turiștrii străini care mergeau spre Turcia cu mașinile personale.

De exemplu, un cuplu de turci din Berlin care mergeau spre Izmir a pus 400 de mii de euro în două perne,bani  care au fost confiscați.173 de mii de euro au fost confiscate dintr-o altă mașină din Germania, a căror pasageri aveau banii cusuți în vesta și husa de la laptop.

De asemenea, ofițerii au confiscat 200.000 de kilograme ascunse în ceai, pachete de ciocolată și încălțăminte.

Alfel spus, Turcia a riscat pentru a salva sectorul turistic, iar profitul a întârziat să apară. Constând că numărul de infectați, raportat de ministrul sănătății zilnic, se îndreaptă către 1500 de infectați în fiecare zi.

Însă, oficialii turci nu își pierd speranța. Directorul Antalya Airport, Denis Varol a declarat pentru Sabah că în septembrie așteaptă turiștii din Rusia, atingând chiar un nivel record. 

La fel și ministrul turismul, Mehmet Ersoy a susținut că anul acesta Turcia va încheia cu 15 milioane de vizitatori în septembrie.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.