duminică, octombrie 6, 2024

UN NOU SUFLU UNEI OPOZIȚII ISTOVITE DE PERSECUȚII (TURCIA)

Muharrem Ince (54 de ani), un parlamentar revoluţionar din tabăra secularistă puternică din Turcia, a dat un nou suflu unei opoziţii obosite înainte de alegerile decisive din 24 iunie, prezidenţiale şi parlamentare, atrăgând mulţimi masive la mitingurile sale, colorate cu selfie-uri, dansuri şi cântece pe scenă, relatează agenţia dpa.

Ince recurge la o retorică populistă efectiv la fel ca preşedintele Recep Tayyip Erdogan, promiţând sfârşitul a ceea ce el numeşte ”domnia unui singur om” şi abordarea problemelor economice.

Spirit vioi, Ince parcurge scena atacându-l violent pe Erdogan în discursuri virulente ce au drept ţintă costisitorul palat prezidenţial şi exprimând preocupări în legătură cu şomajul puternic şi declinul normelor democratice.

Ince a fost parlamentar timp de 15 ani, din partea principalului partid de opoziţie din Turcia, CHP, şi aparţine aripii mai naţionaliste a formaţiunii. El este renumit pentru discursurile sale aprinse din parlament şi pentru campania sa împotriva planului lui Erdogan privind extinderea puterilor prezidenţiale în cadrul unui referendum în 2017.

Ä°lgili resim
Fost profesor de fizică la liceu, Ince este originar din provincia Yalova, de la Marea Marmara. Este căsătorit şi are un copil.

Muharrem Ince a pierdut două curse în faţa lui Kemal Kilicdaroglu, actualul lider al partidului, în 2014 şi 2018.

El promite să reducă inegalităţile, să inverseze fluxul de emigrare a specialiştilor din Turcia, să reformeze sistemul educaţiei şi să ofere drepturi sporite minorităţilor, inclusiv etnicilor kurzi şi alewi.

Ani de zile, CHP (Partidul Republican al Poporului, social-democrat) nu a reuşit să-l înfrunte pe Erdogan, care încă se bucură de sprijin puternic în centrul conservator anatolian.

Cu toate acestea, sondajele de opinie sugerează că Erdogan, pentru prima dată în cei 16 ani de putere a sa, se confruntă cu o reală provocare. Guvernul lui Erdogan, aliat cu două partide ultranaţionaliste, riscă să-şi piardă majoritatea în parlament, iar preşedintele ar putea ajunge cu Ince în cel de-al doilea tur de scrutin prezidenţial, pe 8 iulie, potrivit sondajelor.

În primele 40 de zile ale campaniei sale, Ince a participat la peste 70 de mitinguri electorale. Promiţând că va fi un preşedinte bipartizan, Ince a afirmat că doreşte să mute biroul prezidenţial la simbolica reşedinţă Palatul Cankaya, folosită de către Mustafa Kemal Ataturk, şi să transforme palatul prezidenţial al lui Erdogan din Ankara, care are 1.150 de încăperi, într-un centru pentru educaţie.

Ince a promis, de asemenea, să pună capăt polarizării din societatea divizată din Turcia.

muharrem ince demirtas ile ilgili görsel sonucuEl l-a vizitat pe Selahattin Demirtas, candidatul prezidenţial din detenţie al partidului prokurd HDP, în celula lui din închisoare. Erdogan îl consideră pe Demirtas drept ”terorist”.

În cursul unui rar miting la miezul nopţii, pe 9 iunie, în cartierul Kadikoy din Istanbul, un bastion al electoratului secularist, Ince îşi sufleca mânecile în timp ce-şi rostea discursul foarte critic la adresa lui Erdogan şi păşea pe scenă.

El a ajuns la locul mitingului în Kadikoy după un marş de 2,5 km care a atras mulţimi imense, de la grupuri de suporteri ai fotbalului la oameni care salutau de la balcoanele lor înainte de masa de Sahur, dinainte de ivirea zorilor.

La un miting, Ince a mers cu bicicleta până la scenă. A cântat, a dansat şi a făcut selfie la un alt miting. În drum spre un miting în provincia sudică Osmaniye pe 20 mai, Ince a oprit maşina cu care circula, s-a urcat pe un tractor şi l-a ajutat pe un fermier să-şi strângă recolta.

”Erdogan este turcul alb. Eu sunt coloratul Turciei. Erdogan este din palat, eu sunt săracul. Erdogan este unul care ţine prima pagină a ziarelor, eu sunt omul care se luptă cu şefii. Erdogan este susţinătorul statu-quo-ului, eu sunt reformatorul”, declara Ince la un miting electoral pe 6 iunie la Istanbul.

Apoi, el a apelat la principala preocupare din societatea turcă. ”De ce a decis Erdogan să organizeze alegeri anticipate? Pentru că o criză economică bate la uşa noastră, şi el ştie. Acest om obosit nu poate surmonta această criză. Ne îndreptăm spre faliment. Turcia are nevoie de sânge proaspăt”, afirma Ince.

http://www.hurriyet.com.tr/gundem/muharrem-ince-kimdir-40824808

 

 

Diplomați turci acuzați de trafic de persoane și fraudă în Washington

Avocații lui Agdipa spun că aceasta a sosit la Washington în februarie 2020, așteptându-se la condițiile prevăzute în contractul ei de muncă – o săptămână de lucru de 35 de ore la 14 dolari pe oră.

Primarul New Yorkului susține că zborurile și cazările de lux, finanțate de Turcia, au fost cadouri, nu mită

Alex Spiro, avocatul lui Adams, susține că rechizitoriul în acest caz susține o schemă de „mită” care nu îndeplinește definiția luării de mită și, într-adevăr, nu echivalează deloc cu o crimă federală”.

„Minerii merg desculți” Proteste în fața parlamentul turc, în ciuda intervenției poliției

Compania, deținută de deputatul din partidul lui Erdogan, Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), Ferhat Nasıroğlu, din districtul Soma, din Manisa, a concediat mineri pentru aderarea la Uniunea Minerilor Independenti (Bağımsız Maden İş).

20 de avioane aterizează de urgență pe aeroportul din Istanbul în urma atacurilor asupra Israelului

Cel puțin 20 de avioane au efectuat o aterizare de urgență pe aeroportul din Istanbul, după ce mai multe țări din Orientul Mijlociu și-au închis spațiul aerian în urma atacurilor aeriene recent începute ale Iranului împotriva Israelului. 

Criza economică din Turcia. Studenții din Istanbul nu își pot permite locuințe sau bunuri de bază

Costul vieții pentru studenții din Istanbul a depășit salariul minim pe economie, potrivit „Student Cost of Living Survey” realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA).

Criza economică din Turcia: Impozit de 10% pe profitul companiilor

Cota minimă de impozitare internă pentru câștigurile companiilor va de minim 10% înainte de deduceri și scutiri, potrivit unui decret publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial de Ministerul Trezoreriei și Finanțelor.