Povestea delaţiunilor unui imam, care voia să se pună bine cu „partidul”. Istorii adevărate din Turcia contemporană.
După lovitura de stat eşuată din 15 iulie 2016, prigoana dezlănţuită de politica guvernamentală, a dus la o gravă sciziune în rîndul populaţiei. Dezbinarea a atins cote maxime iar, ceea ce Occidentul a numit , „vânătoarea de vrăjitoare” declanşată împotriva populaţiei, a atins cote maxime. Acuzaţia de „Gulenism” a devenit o justificare pentru cele mai cumplite sau abjecte torturi dar au fost supus unor regimuri discriminatorii,discreţionare, întemniţaţi, chinuiţi, torturaţi şi umiliţi mii de oameni, din toate categoriile sociale.
Povestea de mai jos relatează într-un limbaj narativ dialogat, situaţii de zi cu zi care demonstrează cum atmosfera creată, scoate din oameni ce e mai rău : spiritul de delaţiune, linguşeala faţă de oamenii forte ai clipei,laşitatea oamenilor în faţa situaţiilor create:
Zilele acestea, Nebahat, soţia vecinului meu de vis-a-vis, Ismet, vine şi-mi bate des la uşă.
– Ajutaţi-mă, vă rog, soţul meu nu are nicio vină, el este un cetăţean obișnuit, el aleargă să-şi câştige pâinea, el nu ştie ce este aceea Gülenism.
– Nu-i chiar aşa, soţul tău ştia foarte bine aceste lucruri. Eu nu cunosc pe nimeni din grupul acela.
Am rugat-o să plece, iar ea a plecat plângând.
A doua zi dimineaţă, vecina Nebahat a sunat din nou la ușa mea.
– Am a aflat cum s-a întâmplat şi cine ne-a spionat!
– Cine v-a spionat?
– Soţia imamului ne-a denunțat la poliţie că suntem Gülenişti.
– Cum aşa? Ei nu sunt vecinii tăi de desubt?
– Da.
– Atunci du-te la poliţie sau la prefectură şi explică situaţia!
– Dar nu ştiu unde trebuie să ajung, cum să fac şi îmi este frică!
– Ţi-e frică? Cui, ţie? Cum să-ţi fie frică, doamnă Nebahat? Ia adu-ţi aminte, după 15 iulie, nu ieșeai tu cu soţul tău în fiecare seară cu steguleţe în mâini? Nu eraţi voi cei care le spuneau oamenilor : ,,Nu mai staţi în casă, haideţi să mergem către Taksim!” Acum de ce îţi este frică?
– Ziceam, dar…
– Până şi tu ai spus despre mine că sunt prefăcut. Mi-a zis băiatul de la magazinul alimentar. Acest curaj nu este la fel cu acela în care iei un steag în mână şi ieşi pe stradă, nu?
– Ajută-mă, pentru numele lui Dumnezeu.
– Bine atunci. Du-te acum, eu o să scriu o cerere şi o să mă interesez către cine şi unde trebuie depusă .
M-am interesat şi am scris către prefectură o scrisoare dictată de doamna Nebahat: ,,Denunțul este fără temei. Soţul meu este victima vecinei mele de desubt, din cauza invidiei ne calomniază”. I-am spus doamnei să semneze scrisoarea.
– Nu ştiu să semnez, să îmi pun amprenta.
– Cănd depui cererea la prefectură atunci să îți pui amprenta. Dar cum se face că nu ştii să scrii și să citeşti, dar când vine vorba de AKP sau Recep Tayyip Erdoğan, poți găsi atât de multe vorbe?
Ea a tăcut şi a plecat fără să-mi mulţumească.
Dimineaţă, iar a sunat la ușa mea.
– Prefectura nu ştie unde este soţul meu şi mi-au luat şi cererea. Ajută-mă să-mi găsesc soţul.
– Dacă prefectura nu ştie, eu de unde să ştiu? Duceţi-vă la Erdoğan.
Cu ochii înlăcrimaţi a plecat. De zece zile nu am mai avut niciun semn de viaţă de la vecina Nebahat. L-am întrebat pe băiatul de la magazinul alimentar dacă știe ceva de vecina Nebahat.
– Pe Ismet l-au dus l-a închisoarea de la Silivri (50 km din İstanbul) şi soţia lui s-a dus să-l vadă. De zece zile nu se văd.
Îl întreb de imam şi de soţia lui. Şi pe băiatul fratelui domnului Naci şi pe vecinul de mai jos, patronul spălătoriei, tot ea i-a denunțat la poliţie.
– Păi denunțați-o şi voi pe ea la poliţie şi scăpaţi de ea. Altfel tot cartierul o să se ducă la închisoare din cauza lor.
– Fratele mai mare al imamului este din partidul AKP şi face tot ce vrea. Nu trebuie să-ţi baţi capul cu ei.
Încep să râd.
În aceeaşi zi m-am întălnit pe stradă cu imamul.
– Domnule imam, de câţi ani sunteţi la geamia de aici?
– De trei ani.
– Eşti de trei ani aici şi nu-ţi este ruşine să acuzi şi să spionezi vecinii de aici.
– Eu nu spionez. Eu îmi ajut statul.
– Statul acesta este numai statul tău, nu? Tu nu-i vezi pe cei care fură ţara? Nu-i vezi pe cei care omoră oameni în stradă sau în casele lor? Tu îţi spionezi vecinii ca să crești în ochii partidului!
Imamul tace şi dă să plece, dar vecinii şi tinerii din jur, auzind discuția noastră, s-au adunat în jurul nostru şi s-au așezat în calea imamului să nu plece. Imamul a rămas uimit de ce se întămpla în jur.
Cofetaru Kemal nu a putut să se abțină şi a adăugat şi el: ,,Omul bea lapte crud, dar tu domnule imam ai băut laptele cu microbi.”
I-am dat voie să plece şi el s-a îndepărtat cu paşi repezi fără să se uite în urmă.
Acum voi poate veți spune că aceste lucruri sunt ,,ficţiune”, dar tot ce este scris, cuvânt cu cuvânt, este adevărat.
Ieri am aflat că imamul a cerut să fie repartizat la o geamie centrală, mai mare şi o să fie repartizat la o geamie din cartierul Üsküdar. De vecinul Ismet şi ceilalţi nu se ştie nimic încă, dar în cartierul nostru este sărbătoare că am scapat de imam.
(*) Articolul scris de Orhan Aydın în limba turcă pentru site-ul haber.sol.org, tradus în limba română.
