Bloggerul şi corespondentul ziarului Cumhuriyet în America, İlhan Tanır a scris pe blogul său că a primit prin e-mail o scrisoare de la soția lui Mustafa Akarsu, judecător al Curții de Casație. ’Nu îi cunosc și nu am auzit de ei înainte și public aici ceea ce mi-a scris ea’’, scrie bloggerul. Scrisoarea conţine povești detaliate legate de soțul ei și de alte persoane înrudite. İată scrisoarea:
‚’Eu sunt soția judecătorului Mustafa Akarsu, care lucrează pentru a VIII-a Cameră a Curții de Casație. De peste 20 de ani este cunoscut ca fiind un judecător de succes. În ziua de 15 iulie, a lucrat la tribunal până la ora 17:30. Când a ajuns la acasă, a început să lucreze la noua sa carte despre crime cibernetice.
A fost o zi obișnuită pentru noi. Totul a fost bine până noaptea târziu. Cu toate că am aflat despre tentativa de lovitură de stat eșuată de la televizor, la fel ca toată lumea, acum, soțul meu este acuzat că ar fi făcut parte din lovitura militară.
Este cea mai ridicolă afirmație pe care am auzit-o în viața mea. Din această cauză, soțul meu este acum închis în Penitenciarul Sincan din Ankara, iar acest lucru mi-a distrus viața complet.
În primul rând, el a fost reținut în Sakarya și a petrecut 5 zile la interogatoriu. Pe parcursul celor cinci zile, nu a existat nici o explicație din partea forțelor de ordine cu privire la locul în care el a fost dus și de ce era acuzat.
Sunt casnică și am doi fii. Amândoi sunt elevi, unul la liceu, iar celălalt la facultate. Toate bunurile noastre sunt confiscate. Este imposibil să-mi pot permite toate cheltuielile familiei mele. De aceea, m-am mutat în casa mamei mele, pentru a locui împreună, la patru ore distanță de soțul meu și am fost nevoită să călătoreasc în fiecare zi, în timpul celor cinci zile de interogatoriu ale soțului meu și după aceea, pentru a afla unde se află. Nu aveam nicio idee unde se află. De fiecare dată, căutam o autoritate să întreb unde este. Răspunsul era simplu și clar, dar nu rezolva problema mea. „Doamnă , stați acasă. Nu îl căutați.”
Uneori, era imposibil să găsesc pe cineva pentru a obține un răspuns. Pe lângă aceste condiții stresante, am primit un mesaj de la fiul meu că pașaportul său a fost anulat.
El plănuia să meargă în Statele Unite ale Americii pentru a studia. Personalul de securitate al aeroportului nu l-a lăsat să urce în avion deoarece pașaportul său fusese anulat fără nici un motiv, în afară de situația tatălui său. Am aplicat de câteva ori pentru a-i reînnoi pașaportul. Totul a fost în regulă. Dar de fiecare dată, cererea a fost respinsă, fără a oferi niciun motiv legitim.
Am încercat să îi contactez pe unii dintre colegii soțului meu, care ar fi putut să mă ajute cu această problemă. În timp ce rezolvam problema pașaportului, unul dintre prietenii soțului meu m-a informat că acesta este închis în Penitenciarul Sincan. În sfârșit, am aflat că el este în închisoarea Sincan.
M-am dus acolo să-l văd. Am fost șocată când l-am văzut. Slăbise, se uita la mine cu o privire atât de obosită și era palid. Am putut să vorbesc cu el doar câteva minute în spatele gratiilor. El mi-a spus că în timpul interogatoriului, situația a fost groaznică. A așteptat să fie interogat timp de 5 zile într-o cameră îngrozitoare, stătea cu aproximativ cu 30 de persoane pe podele din beton. Masa era servită de două ori pe zi, iar aceasta era formată doar dintr-o bucată de pâine veche cu gem. Intenția lor a fost să-l țină până la 30 de zile, ceea ce reprezintă limita maximă de detenție în caz de urgență. Dar, au fost informați că o delegație a drepturilor omului va veni în vizită la centru. De aceea au evacuat centrul pentru a-l reabilita, a-l vopsi, etc.
Soţia judecătorului povesteşte situaţia inimaginabilă din închisoare, abuzurile detenţiei şi acuzaţiile fantasmagorice aduse soţului ei, un judecător onest , de mare integritate şi recunoscut ca o valoare în mediul său profesional.
Soţul meu a fost interogat în grabă și arestat, apoi trimis la închisoarea Sincan. Prima oară, a fost plasat în C17. Cu toate că este un fel de cameră mică, pentru o singură persoană, el a împărțit camera cu încă 6 persoane. De aceea, trebuiau să doarmă unul câte unul, câte 2 ore pe zi, în fiecare zi. Nu existau suficiente paturi pentru fiecare. Apă caldă aveau doar 2 ore și jumătate pe săptămână, ceea ce făcea imposibil ca toți să facă baie. Cu toate că administrația penitenciarului nu satisfacea nevoile elementare, cum ar fi papuci, prosop, lenjerie intimă, nu mi-au permis să-i aduc. Închisoarea are un magazin, de la care prizonierii pot face cumpărături. Dar este foarte scump și nu este ușor să cumpere tot ce vor. El trebuia să comande mai întâi și apoi trebuia să aștepte mult timp ca să primească ceea ce a comandat. Uneori a durat chiar și o lună să primească o simplă comandă.
Când l-am vizitat ultima oară, am aflat că, din păcate, fusese închis într-o celulă întunecată și mică, singur, timp de zece zile, iar eu cred că încă este acolo. Este o decizie complet abuzivă, luată de administrația închisorii fără a-l informa nici pe el ,nici pe avocatul său. El a depus foarte multe petiții întrebând care a fost motivul pentru care arestat. Până acum, nu au răspuns petițiilor sale. A rezistat și de multe ori a încercat să îl vadă pe directorul închisorii. Într-un final, i s-a spus că a fost închis din cauza unui apel telefonic din partea ministrului de justiție. Ziarele și carțile sunt interzise în celula sa. Celula este murdară. Zile de-a rândul, a fost expus la tortură psihologică și mentală. Când l-am văzut, ambele sale mâini tremurau neîncetat. S-a uitat la mine și arăta epuizat fizic și psihic. Am fost devastată să-l văd așa.
Nu îmi iese din cap niciun minut din viața mea. Este imposibil să dorm când mă gândesc că el se află în condițiile acestea, groaznice.
Am fost în vizită la directorul general al închisorilor de la Ministerul Justiției. Numele lui este Enis Yavuz Yıldırım. L-am întrebat care este motivul pentru care l-au tratat așa pe soțul meu și de ce l-au pus în celulă singur zile întregi. El mi-a spus: „Soțul tău nu a sprijinit candidatul pro-guvern numit de platforma uniunii judiciare (YBP) la alegerile judiciare.”
I-am spus că soțul meu este nevinovat, că nu a făcut nimic. El a terminat discuția într-un mod aberant, spunând că: „Există un cadavru întins pe jos. Soțul tău ține un cuțit plin de sânge. Tu îmi spui că soțul tău nu este un criminal.”
Soțul meu este încă în celulă. Evident, este un lucru ilegal. Nu există niciun loc unde să depun vreo cerere. Pentru mine, toate ușile sunt închise. Singura modalitate care mi-a mai rămas pentru a mă face auzită este aceea de a scrie.
Sursa: http://diplomacyhdnwashington.blogspot.ro/2016/10/wife-of-arrested-judge-they-arrested-my.html
