miercuri, aprilie 24, 2024

Turnură istorică în desfăşurarea campaniei electoale americane

Campania electorală din SUA: „Destul!”, îi transmite Condoleezza Rice lui Donald Trump

„Destul! Donald Trump nu ar trebui să fie președinte. Ar trebui să se retragă. Ca republicană, sper să sprijin pe cineva care are demnitatea și statura pentru cea mai înaltă funcție în cea mai mare democrație din lume”, a declarat sâmbătă Condoleezza Rice, fostă secretar de stat sub președinția lui George W. Bush.

Comunicatul ei de sâmbătă, citat de DPA, se înscrie într-o serie de apeluri similare din partea unor personalități din Partidul Republican, după ce candidatul partidului, Donald Trump, a fost nevoit să-și ceară scuze pentru comentarii și afirmații vulgare despre femei, înregistrate în 2005 și publicate vineri de Washington Post.

În urma incidentului, Trump a formulat vineri o scuză în stilul caracteristic, adăugând că Bill Clinton i-a spus pe terenul de golf lucruri mult mai rele decât remarcile lui către un moderator de televiziune de acum 11 ani, iar sâmbătă a declarat hotărât că nu se va retrage din cursa pentru președinția SUA. „Nu voi renunța niciodată, nicicând” și „sunt zero șanse să abandonez”, a declarat el pentru Wall Street Journal.

 Au urmat, așa cum era de așteptat, critici dure din tabăra democrată, a adversarei în campania pentru Casa Albă, Hillary Clinton.

S-au adăugat însă reproșuri, delimitări și retrageri ale sprijinului pentru candidatul propriului lor partid din partea unor republicani, printre care chiar guvernatorul statului Indiana, Mike Pence, care ar urma să fie vicepreședinte dacă Trump este ales președinte

 

S-au adăugat însă reproșuri, delimitări și retrageri ale sprijinului pentru candidatul propriului lor partid din partea unor republicani, printre care chiar guvernatorul statului Indiana, Mike Pence, care ar urma să fie vicepreședinte dacă Trump este ales președinte. Pe lista republicanilor care l-au criticat pe Trump s-au adăugat, după președintele partidului, Reince Priebus, numele senatorului John McCain, și el candidat la președinție, în 2008, și ale rivalilor lui Trump din alegerile primare de anul acesta, Carly Fiorina, Ben Carson and John Kasich.

 În total, 25 de membri republicani ai Congresului SUA — 11 senatori și 14 congresmani — fie i-au cerut lui Donald Trump să renunțe la candidatură, fie și-au retras sprijinul pentru el.

 

 arnoldActorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator republican al statului California, care a intrat în politică venind din industria divertismentului, ca și Trump, a declarat că nu-l va vota. „Pentru prima dată de când am devenit cetățean (american ) în 1983, nu voi vota cu candidatul republican la președinție”.(Twitter ,Agerpres, dailymail.co.uk)

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org