vineri, ianuarie 2, 2026

Turcia: Varianta „Mu” depistată la două persoane


Ministrul Sănătății, Fahrettin Koca a anunțat că varianta „Mu” a COVID-19 a fost găsită la două persoane din Turcia, conform Bianet.org

După anunțul oficial, Koca a subliniat că nu plănuiește să introducă măsuri suplimentare, adăugând că peste 90 la sută din cazurile au varianta Delta sau Delta Plus.

„Deocamdată, nu ne gândim să introducem o măsură suplimentară. Pentru că nu a fost nimeni diagnosticat cu varianta „Mu” în afară de aceste două cazuri. Cred că numărul cazurilor va scădea treptat pe măsură ce crește numărul persoanelor vaccinate cu două doze. Până la asigurarea imunității sociale, trebuie să respectăm cu siguranță măsurile clasice, cum ar fi purtarea măștilor și păstrarea distanței”, a declarat oficialul.

Rata de vaccinare

Ministrul Koca a răspuns la întrebările jurnaliștilor în urma reuniunii cabinetului prezidențial, unde a vorbit despre rata de vaccinare.

„Rate de vaccinare este în creștere. Probabil vom ajunge la 100 de milioane de doze în 2-3 zile. Aceasta este o cifră importantă. Rata a două doze și cel puțin o doză a crescut substanțial”,a declarat ministrul.

Jurnaliștii l-au întrebat și dacă testele PCR se vor face contra cost pentru a încuraja vaccinarea.

„Nu ne gândim la o astfel de opțiune. Credem că practica testelor PCR continuă așa cum este”, a spus oficialul.

Turcia a înregistrat pe 8 septembrie, 23.914 de cazuri și 262 de decese.

Trump, între Ankara și Tel Aviv: F-35 tensionează scena diplomatică

Președintele Donald Trump a anunțat în timpul unei întâlniri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la reședința sa din Florida, că Statele Unite analizează „foarte serios”...

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...