vineri, aprilie 19, 2024

Turcia: ‘Sunt profesor, nu terorist!’

Scrisori de la victimele epurării, distrugerii programate, „vânătorii de vrăjitoare”, persecuţiei cetăţenilor turci într-o realitate discreţionară şi absurdă, care calcă în picioare pe scară naţională, drepturile omului.

O poveste halucinantă şi absurdă în acelaşi timp , în care o profesoară respectabilă, mamă de familie, pierde totul din cauză că avea un cont ce conţinea zero bani la Bank Asya. Această bancă face parte din lista „duşmanilor „identificaţi de Erdogan. Aşadar, oamenii care au avut conturi deschise la o bancă, se regăsesc fără loc de muncă, aruncaţi în stradă, în pragul falimentului personal şi al distrugerii vieţii de familie.

În această perioadă, editorialiştii şi redactorii de la ziare diferite primesc tot multe scrisori de la profesorii concediaţi. Unul dintre ei este Ahmet Takan de la ziarul Yenicag.

Columnistul Takan, spune că toţi profesorii se plâng de la acelaşi lucru: nedreptatea. El încearcă să transmite solicitarile lor, protejându-le numele . Iată una din scrisorile primite la redacţie :

„Am fost profesoară timp de douăzeci și cinci de ani. Când pronunț cuvântul ,,am fost profesoară” îmi lăcrimează ochii și nu pot să accept acest lucru, acest verb pus acum la trecut. Dar este adevărat.Calitatea aceasta, mi-a fost furată.

Sunt unul din cei șapte copii ai unui tată care era un simplu .Pe atunci când fetele nu prea erau lăsate să învețe, erau puse să muncească verile, din greu. M-am opus familiei şi am reuşit să devin la 21 de ani.

Nu am avut cunoștințe care să mă ajute,unde m-a trimis statu,acolo mi-am făcut meseria. Am profesat această meserie cu pasiune, cu toată iubirea de care am fost capabilă. Nu am avut nici o legătură cu nici un grup, cu nici o organizație.

După 17 ani de căsnicie a trebuit să renunţ la ea,din cauza soțului iresponsabil. Mă lupt singură să îmi cresc cei trei copii : doi băieţi şi o fată.Ca să fac faţă greutăţilor financiare şi să îmi pot creşte copiii, am apelat la un credit rambursabil în rate. Nu am casă sau mașină și nici nu nu-mi pare rău că nu am .

În Septembrie 2014 tatăl meu, pensionar m-a ajutat cu 1500 de lire (450 euro). Era o zi în care eram foarte bolnavă, intraserăm într-o criză de nervi și cu greu am ajuns la spital folosind transportul în comun.

Oamenii din jurul meu se uitau la mine ciudat. Cred că se gândeau că eu nu am pe nimeni alături de mine în viaţa asta .Băiatul meu era la școală, l-am sunat să vină să mă ajute şi după câteva ore a ajuns și el.

În acel moment mi-a părut rău că nu aveam o mașină. Am vrut să depun banii primiți de la tatăl meu la o bancă și prima bancă care mi-a ieșit în cale era această bancă… Dacă ar fi fost o altă bancă, depuneam acea mică sumă de bani la acea bancă. Poate acești bani care i-am primit de la tata se înmulțesc la această bancă cu un sistem mai favorabil asupra depunerilor bancare . Aşa voi putea să-mi plătesc datoriile şi poate, voi putea cumpăra într-o zi, o maşină.Deci am depus acei bani la Bank Asya.

Aproximativ peste un an, într-o zi, am auzit dialogul dintre două colege despre Bank Asya , cum că acestă bancă ar fi susţinuta de ” inamicii lui Erdogan”, simpatizanţii lui Gülen. Acestor colege li se făcuse teamă din cauza acelor zvonuri , şi și-au transferat creditul imobiliar de la Bank Asya la altă bancă.

Mai aveam de aşteptat până la data scadentă ,totuşi de treamă şi din cauza zvonurilor m-am precipitat imediat să-mi retrag banii de la Bank Asya. După ce mi-am retras toţi banii din contul bancar am crezut că contul meu se va închide, dar nu s-a închis automat.

Pentru un cont bancar care conținea zero bani, am fost alungată din învățământ și declarată teroristă trădătoare.

Fata mea studiează la facultate și nu pot să-i trimit nici un ban. Pentru că au primit o lovitură din parte a tatălui lor, fiul meu cel mare este foarte introvertit, nu comunică deloc,și aceste problemeale mele au agravat această situaţie. Nu îişi gaseşte un loc de munca, şi nici nu are speranţa asigurării zilei de mâine. Domnule Ahmet Takan, la vârsta pe care o am, unde să să merg să mă angajez?

Cum să mă leg de această viață, cum pot să fac pe mama și tata copiilor mei?

Eu sunt profesoară, nu teroristă! Vreau să iasă la iveală că sunt nevinovată și cât mai repede să mă întorc sa îmi revăd elevii’’.

 

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Festivalul Lalelelor în Istanbul. Iată unde poți să găsești grădinile cu lalele!

Mugurii de lalele, care sunt produși în principal pentru această ocazie în orașul Konya, înfloresc în aprilie și poate ține până în mai, în funcție de vreme. 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume.