vineri, martie 29, 2024

Turcia: Sezonul de croaziere va fi reluat după 3 luni de pauză din cauza COVID-19

Sezonul de croazieră din Kușadası, una dintre principalele destinații turistice din regiunea Egee a Turciei, va începe după o pauză de trei luni, din cauza pandemiei coronavirusului, relatează Hurriyet Daily.

Ali Çolak, de la Cooperativa de croazieră Kușadası a declarat că sezonul de croazieră din acest an a fost programat pe 1 martie, dar a fost amânat pentru trei luni din cauza focarului. 

„Suntem gata acum, toate bucătăriile de pe  iahturi au fost schimbate și vom găzdui vacanțe respectând regulile de distanțare socială”, a spus Çolak.

Conform noilor măsuri, bărcile vor funcționa la început cu o capacitate de 50%,iar mai apoi capacitatea de ocupare  va crește treptat.

„Mai întâi, agențiile vor aduce turiști locali, apoi vor fi reluate zborurile internaționale. Hotelurile vor deveni pline, și apoi bărcile își vor întâmpina oaspeții. Astfel funcționează sistemul ”, a explicat acesta.

Despăgubire de 4.670 de dolari pentru familiile minerilor care au murit în dezastru din Turcia

Deși, asigurarea pentru accidentele miniere a fost recent crescută la 1 milion de lire turcești (31.145 de dolari), familiile victimelor celor nouă mineri îngropați sub o alunecare de teren contaminată cu cianuri și acid sulfuric trebuie să se mulțumească cu suma de 150.000 de lire (4.670 de dolari).

Erdoğan va merge la Casa Albă pentru prima dată ca invitat a lui Joe Biden

Dacă informațiile se dovedesc adevărate, Erdogan și Biden, care au purtat deja discuții la summituri internaționale, se vor întâlni pentru prima dată în Biroul Oval.

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Ionuț Cojocaru despre Ramadan: „Luna empatiei, luna solidarității, luna unității”.(Part II)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, într-un articol în două părți. Prima parte conținând aspecte legate despre viața politică și religioasă de la Abdülhamid al II -lea, trecând în revistă perioada lui Ataturk până la Erdoğan.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan și Atatürk: „Nu a fost interzisă religia.”/ „Președintele care a construit peste 13.000 de moschei..”(Part.I)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România despre islam, schimbările în societatea turcă în perioada lui Atatürk, dar și viața politică și religioasă din Turcia de azi.

Turcia a urcat 8 locuri în raportul Fericirii Mondiale. Bătrânii mai fericiți decât cei tineri

Raportul anual arată o schimbare notabilă, deoarece Statele Unite și Germania au coborât din primele 20 și sunt acum pe locurile 23, respectiv 24. Între timp, Costa Rica și Kuweit au făcut progrese semnificative, trecând în top 20 pe locurile 12 și, respectiv, 13.