miercuri, octombrie 9, 2024

Turcia se adresează iar Uniunii Europene pe un ton prea puţin „diplomatic”

„Uniunea Europeană nu trebuie să uite că Turcia are mereu alternative,” a declarat sâmbătă premierul turc Binali Yildirim, făcând aluzie la eforturile țării sale de a adera la forul comunitar european, transmite Reuters.

”Turcia face eforturi de peste jumătate de secol pentru a adera la UE și a făcut mai mult decât ar fi trebuit. Acum decizia este a Uniunii Europene”, a spus Yildirim într-o conferință a formațiunii sale politice, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP).”Turcia are mereu alternative, iar UE nu ar trebui să uite acest lucru”, a adăugat el.

UE și Ankara au încheiat la 20 martie un acord privind retrimiterea pe teritoriul turc a imigranților ilegali plecați din Turcia și ajunși în Europa. Acordul a redus masiv afluxul de migranți spre Europa via Turcia.

Criticat de numeroase organizații neguvernamentale, printre care Amnesty International, acest acord prevede retrimiterea în Turcia, în anumite condiții, a unor migranți și refugiați sosiți în Grecia după 20 martie. În schimbul fiecărui imigrant ilegal sirian retrimis în Turcia, un refugiat sirian ar trebui teoretic să fie relocat în Europa.

Ankara a amenințat constant că va rupe acordul cu UE dacă dosarul privind ridicarea vizelor pentru cetățenii turci care vor să călătorească în spațiul Schengen nu va avansa.

Violența împotriva femeilor. Vânzările de spray cu piper în Turcia au crescut

Vânzările de spray cu piper au crescut în Turcia în special după uciderea brutală a două tinere de 19 ani în Istanbul, conform presei turcești.

Cazul care a cutremurat Turcia. Proteste după ce un bărbat a omorât două tinere în Istanbul

Sute de femei s-au adunat în jurul Porții Adrianopol, din districtul Fatih, unde ucigașul în vârstă de 19 ani l-a ucis și decapitat pe İkbal Uzuner înainte de a se sinucide. 

Criza economică din Turcia. Studenții din Istanbul nu își pot permite locuințe sau bunuri de bază

Costul vieții pentru studenții din Istanbul a depășit salariul minim pe economie, potrivit „Student Cost of Living Survey” realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA).

20 de avioane aterizează de urgență pe aeroportul din Istanbul în urma atacurilor asupra Israelului

Cel puțin 20 de avioane au efectuat o aterizare de urgență pe aeroportul din Istanbul, după ce mai multe țări din Orientul Mijlociu și-au închis spațiul aerian în urma atacurilor aeriene recent începute ale Iranului împotriva Israelului. 

„Minerii merg desculți” Proteste în fața parlamentul turc, în ciuda intervenției poliției

Compania, deținută de deputatul din partidul lui Erdogan, Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), Ferhat Nasıroğlu, din districtul Soma, din Manisa, a concediat mineri pentru aderarea la Uniunea Minerilor Independenti (Bağımsız Maden İş).