O femeie, aflată în închisoare cu fiul ei de doi ani a trimis o scrisoare adresată apărătorului drepturilor omului și deputatului Partidului Democrat al Popoarelor (HDP) pro-kurd, Ömer Faruk Gergerlioğlu în care a explicat necesitatea eliberării sale, conform stockholmcf.org
În scrisoarea sa intitulată „Strigătul unei mame dintr-un puț fără fund”, Emine Ceyran povestește despre greutățile pe care le suferă fiii ei. Ali, în vârstă de doi ani, nu are mâncare de calitate, jucării, un pat propriu sau suficient spațiu pentru a alerga. Poate avea lapte, ouă și pui o dată pe săptămână, dar aproape nici o carne de vită.
Celula în care dorm cu alte cinci persoane măsoară doar șase metri pătrați. Au trei paturi supraetajate, dar niciun pat separat pentru Ali. Nici administrația închisorii nu îi permite să obțină jucării. Încearcă să se joace cu jucării improvizate și obiecte pe care le găsește.
Emine Ceyran spune că șederea în închisoare a împiedicat și dezvoltarea lui Ali. El nu poate vorbi încă și este agresiv. Se lovește, se trage de păr și se trezește urlând noaptea.
Separarea de părinții săi a afectat și fiul lor mai mare Ahmet. Nu a putut să-și vadă părinții timp de patru luni din cauza restricțiilor legate de COVID-19. Ceyran spune că Ahmet prezintă semne de probleme psihologice: a început să-și ude patul, se trezește frecvent noaptea plângând și scrâșnind din dinți.
Povestea familiei Ceyran
Emine Ceyran în vârstă de 35 de ani a fost reținut pentru prima dată împreună cu soțul ei Cihan, pe 28 februarie 2018, când fiul ei mai mic avea doar opt zile, iar pe fiul mai mare, care avea atunci cinci ani au fost nevoiți să-l lase cu bunicii săi.
Procesul soțului ei s-a încheiat în decurs de o săptămână și a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare sub acuzația de apartenență la o organizație teroristă din cauza faptului că a lucrat la o instituție asociată mișcării Gülen.
Deși, Emine a fost acuzată de aceeași crimă, a fost eliberată în așteptarea procesului, deoarece bebelușul ei era încă mic. Urmând să fie arestată pe 29 noiembrie 2019.
Emine Ceyran va apărea în instanță în ceea ce se așteaptă să fie ultima sa audiere pe 3 septembrie. Ea spune că nu mai are puterea să se ocupe de tot ce se întâmplă în viața ei și vrea să fie eliberată sau măcar să fie arestată la domiciliu cu un dispozitiv electronic.
În urma loviturii de stat eșuate, peste 540.000 de persoane au fost reținute sub acuzații legate de terorism, mai mult de 80.000 au fost arestați sau închiși și peste 150.000 de funcționari publici au fost concediați prin decrete guvernamentale pentru presupusa apartenență la o organizație teroristă.