miercuri, noiembrie 20, 2024

Turcia respinge cererea de eliberare a unui jurnalist reținut de 5 ori anul acesta


O înaltă instanţă penală din Istanbul a respins cererea de eliberare a jurnalistului Barış Pehlivan, care a fost pus după gratii pentru a cincea oară anul acesta, conform Stockholm Center for Freedom.

Hüseyin Ersöz a anunțat, vineri, pe platforma de socializare X că cererea de eliberare a clientului său, Pehlivan din închisoare a fost respinsă de Înalta Curte Penală Silivri.

Ersöz a spus că jurnalistului i s-a refuzat eliberarea din închisoare, în ciuda faptului că este eligibil din punct de vedere legal pentru a fi eliberat sub supraveghere judiciară.

Reținut de 5 ori într-un an

Pehlivan, fostul redactor-șef la Oda TV și colaborator la ziarul Cumhuriyet, se află în spatele gratiilor de la jumătatea lunii august în închisoarea Marmara din Istanbul, cunoscută anterior ca închisoarea Silivri, unde sunt deținuți mulți critici guvernamentali.

Pehlivan a fost deja închis de patru ori, dintre care de două ori a  petrecut o zi după gratii – o dată în februarie și o dată în mai.

Acuzați pentru dezvăluirea „secretelor de stat”

Pehlivan și alți șase jurnaliști au fost condamnați la trei ani și nouă luni de închisoare în 2020 pentru că au raportat despre înmormântarea unui membru al agenției de informații MIT din Turcia care opera în Libia, unde Ankara sprijină guvernul Tripoli, recunoscut de ONU.

Deși moartea agentului de informații nu a fost niciodată infirmată de autoritățile turce, reporterii au fost acuzați de dezvăluirea „secretelor de stat”.

Închiși „pentru că scriu adevărul”

Pehlivan a fost rechemat de această dată pentru a ispăși opt luni din pedeapsa din 2020 pentru încălcarea legilor naționale de informații ale țării.

„Oamenii merg la închisoare [în Turcia] doar pentru că scriu adevărul, doar pentru că fac jurnalism. Reținerea mea este o picătură în ocean, în această mare luptă”, a declarat Pehlivan, înainte de a fi trimis la închisoare.

Susținătorii libertății presei au condamnat „hărțuirea judiciară” a jurnalistului și au cerut guvernului turc să respecte libertatea presei.

Turcia se află pe locul 165 din 180 de țări în cel mai recent indice al libertății presei al RSF.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.