luni, martie 20, 2023

Turcia: Peste 350 de persoane au beneficiat de îngrijiri medicale după seismul din cursul nopții

Peste 350 de persoane, dintre care 25 sunt încă spitalizate, au beneficiat de îngrijiri medicale în stațiunea balneară turcă Bodrum după seismul care a lovit în cursul nopții coasta Mării Egee și insulele grecești, a anunțat vineri ministrul turc al sănătății, citat de AFP.

„358 de persoane au fost rănite în cutremurul de pământ. Dintre ele, 272 au fost transportate la spital cu ambulanța, iar celelalte au ajuns cu propriile lor mijloace”, a spus ministrul Ahmet Demircan.

El a adăugat că 25 de răniți sunt încă spitalizați. „Unii dintre ei prezintă fracturi”, dar niciunul nu este în stare gravă, a precizat el.

Media turce au anunțat inițial circa 80 de răniți, majoritatea dintre ei rănindu-se când au sărit din clădirile în care se aflau când s-a produs seismul sau în urma căderilor provocate de cutremur.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=KaqokJhCK3E

Răniții au primit îngrijiri în curtea spitalului, întrucât plafonul clădirii a fost afectat din cauza seismului și autoritățile nu au vrut să-și asume riscul de a aduce răniții în interior, a declarat guvernatorul din Bodrum, Bekir Yilmaz, citat de cotidianul Hurriyet.

Seismul cu magnitudinea 6,7, potrivit Institutului geofizic american (USGS), și cu magnitudinea 6, conform Observatorului din Atena, s-a produs vineri, la ora locală 01.31 (22.31 GMT joi).

Epicentrul seismului s-a aflat la 10 km sud-est de Bodrum și 16,2 km est de Kos, în Grecia.

Conform media turce, seismul a provocat un mic tsunami în largul coastelor turce, iar valurile au inundat stațiunea balneară Gubet, din apropiere de Bodrum, provocând avarierea mai multor mașini.

Pe lângă coasta occidentală a Turciei, seismul a fost puternic resimțit în insulele grecești din sud-estul Mării Egee, în special la Kos, unde două persoane de naționalitate turcă și suedeză au murit.

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Caz unic în Europa: Universitățile turcești fără autonomie. Erdogan deține controlul deplin asupra rectorilor

Potrivit raportului, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan deține controlul deplin asupra numirii rectorilor universităților. Anterior, președintele trebuia să numească o persoană din trei candidați care au fost aleși de personalul universitar și de Consiliul de Învățământ Superior al Turciei (YÖK).

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...

ONU pentru femei. Discuții despre arestarea arbitrară și torturarea femeilor din Turcia, Afganistan, Iran și Myanmar

Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF) din New York co-organizează 12 evenimente cu ocazia celei de-a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW67), în parteneriat cu organizații ale societății civile și instituții de învățământ din întreaga lume, inclusiv România

Imagini apocaliptice! Provinciile afectate de cutremur, inundate în urma ploilor torențiale

Ploile care au afectat regiunea de sud-est a Turciei de marți noaptea au făcut ravagii, lăsând case, spitale și afaceri inundate, conform...

Raport Freedom House: Turcia rămâne în categoria țărilor fără libertate în 2023

Turcia rămâne în categoria țărilor fără libertate în raportul „Freedom in the World 2023” publicat de Freedom House din Washington, conform Stockholm...

Medic suspendat după ce a comparat remarcile lui Erdogan cu ale lui Ataturk despre medici

În provincia vestică Eskişehir, dr. Senem Kaser, care lucrează la Centrul de Sănătate al Familiei Alanönü, a pus observațiile lui Erdoğan la monitorul din fața cabinetului său.