sâmbătă, septembrie 30, 2023

Turcia! Legenda Basilica Therma, una dintre cele mai vechi tratament termale din lume

Băile romane, Basilica Therma, cunoscută sub numele de „Fiica Regelui” (în turcă: Kral Kızı Hamamı sau Sarıkaya Roma Hamamı) este un oraș balnear roman antic situat în provincia Yozgat, din Turcia.

Basilica Therma, care a fost descoperită după săpăturile efectuate în 2014, atrage atenția prin arhitectura sa interesantă, istoria și apa cu o temperatură de 45 de grade care se menține de peste 2.000 de ani.

Baia termală a fost construită în secolul al II-lea și folosită în perioadele bizantină și otomană și continuă să fie deschisă publicului până în ziua de azi.

Piscina termala mare măsoară 23 de metri și are o adâncime de 1,34 metri. Apa din piscină este de aproximativ 45°C. Baia este adăugată pe Lista UNESCO a Site-urilor Patrimoniului Mondial Lista indicativă în 2018.

Legenda izvoarelor termale

Fiica unuia dintre regii romani care locuia în Kayseri se îmbolnăvește de o boală incurabilă. Regele își duce fiica la mulți medici și face totul pentru tratarea acesteia, însă nu exista leac pentru ea.

În acele zile, în Sarıkaya era stuf și mlaștină, iar într-un loc s-a format un mic iaz unde era apa fierbinte, transformându-se într-o baie caldă și noroioasă.

Boala fetei progresează zi de zi, iar durerea de genunchi o împiedică pe fată să se mai miște liber. Astăzi, boala fetei este cunoscută ca și reumatismul.

Astfel, regele își trimite fata să viziteze locul unde se găsește această apă fierbinte, ca o ultimă soluție.

Biata fată, lipsită de speranță, rătăcește în jurul acestui iaz noroios pentru a se consola. Stând o vreme în noroi și în apa fierbinte, starea fetei începea să se îmbunătățească.

Genunchii nu o mai dureau atât de tare, iar mersul nu mai era atât de încet. După o vreme, se dovedește că fata regelui și-a revenit complet. 

Atunci, tatăl fetei a cerut să construiască un bazin de marmură, înconjurat de pietre mari tăiate, și s-a ridicat un oraș în jurul acestui bazin, unde nu mai era nimeni înainte. Numele fiicei regelui este dat acestui nou oraș.

Numele acestui oraș cu o populație de 70.000 de suflete este „Öper” sau „Hoperi”.Din păcate, acest mare oraș a fost distrus de un cutremur, iar tot ce a rămas doar băile.

SpaceX a lui Elon Musk vrea licență pentru a lansa Starlink în Turcia

Cererea a venit la scurt timp după ce Musk a avut o întâlnire cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, duminică, la New York, cu ocazia Adunării Generale a ONU.

CEDO acuză Turcia, în cazul unui profesor condamnat pentru terorism

Conform raportării lui Bünyamin Tekin de la Strasbourg, CEDO a acuzat Turcia din cauza încălcării a patru articole ale Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Instanța a decis că Turcia îi plătește profesorului 15.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Turcia menține condamnarea filantropului Kavala și a altor patru în procesul Gezi Park

Printre cei cinci inculpați ale căror condamnări au fost menținute se numără, pe lângă Kavala, avocatul pentru drepturile omului și parlamentarul Partidului Muncitorilor din Turcia (TİP), Can Atalay, jurnalistul și producătorul de film Çiğdem Mater, urbanistul Tayfun Kahraman și regizorul Mine Özerden.

Turiștii din Turcia: Rușii în top, cu peste 4 milioane de turiști în ultimele 8 luni

Turcia a găzduit 36.​754.146 de vizitatori în perioada de 8 luni a anului, Rusia fiind pe primul loc cu 4. 351. 000 de persoane.

Ce înseamnă condamnarea CEDO pentru justiția din Turcia?

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marți, că condamnarea de către instanțele turce a unui profesor sub acuzații de terorism pentru activități precum utilizarea unei aplicații mobile sau deținerea unui cont la o anumită bancă este ilegală.

Raport Eurostat: Turcia are cel mai mic număr de doctor per cetățean din Europa

Turcia ocupă locul al cincilea după Germania, Italia, Franța și Spania în ceea ce privește numărul total de medici, dar ultimul cu raportul doctor per populație.

Un turc a sunat la poliție după ce a confundat sateliții Starlink cu o invazie extraterestră

Un turc din provincia Çorum, din nordul Turciei, care a văzut pe cer sateliții la orele nopții, pe 25 septembrie, a cerut ajutorul poliției, temându-se că are loc o invazie extraterestră.