miercuri, martie 22, 2023

Turcia: Jurnaliști exilați rămași fără bunuri pentru presupuse legături cu organizații teroriste


Turcia a înghețat bunurile a peste 400 de intelectuali exilați în Europa, pentru legături cu terorismul, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial, conform Stockholm Center for Freedome.

Ministrul Trezoreriei și Finanțelor, Nureddin Nebati și ministrului de Interne, Süleyman Soylu au semnat un decret prin care averea a 770 de turci în exil, printre care 454 sunt jurnaliști, activiști și avocați, dar și o organizație din Chicago, motivând lupta pentru a opri finanțarea organizațiilor teroriste.

Una dintre jurnalistele a reacționat pe contul său de Twitter, după confiscarea averii.

”Suma bunurilor acestor jurnalişti dizidenţi pe care le-au consficat nu merită nici măcar o zi de mită. Printre cele ale căror averi au fost înghețate ieri, suntem doar trei femei. Înțelegem că regimul vrea să-i reducă la tăcere pe cei care luptă pentru drepturile omului și să-i intimideze pe cei care pot vorbi.”, a scris Sevgi Akarcesme.

„Peste noapte, președinte turc a ordonat să-mi înghețe bunurile rămase în Turcia împreună cu zeci de alți jurnaliști sub acuzații inventate. Aceasta este încă o tactică de intimidare folosită de un regim care este hotărât să suprime vocile critice.”, a subliniat jurnalistul Abdullah Bozkurt, o altă victimă a guvernul de la Ankara.


„Potrivit unei decizii arbitrare a regimului turc publicată în Monitorul Oficial, averile a 770 de persoane din Turcia au fost înghețate. Numele meu este si el pe lista. Turcia se comportă ca mafia. Singura „crimă” pe care am comis-o este vocea mea critică și faptul că sunt dizident”, a afirmat jurnalistul Mehmet Caman.

Printre cei care au rămas fără bunuri se numără și jurnaliștii cunoscuți: Adem Yavuz Arslan, Cevheri Güven, Tarık Toros, Said Sefa, Sevinç Özarslan și alte zeci.

Alte peste 300 de victime

Turcia a înghețat, de asemenea, bunurile a peste 100 de persoane despre care se presupune că erau conectate la „grupuri teroriste care abuzează de religie”, inclusiv al-Qaeda, alte 100 se crede că aveau legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan, care a fost scos în afara legii și 89 de persoane despre care se presupune că ar avea legături cu grupurile de stânga pe care Turcia le-a desemnat ca organizații teroriste, potrivit The Associated Press.

Guvernul a ales să înghețe bunurile persoanelor și ale fundației, pe motiv că au comis ceea ce articolele legale numesc „infracțiunea de finanțare a terorismului” și „acte interzise să furnizeze sau să colecteze fonduri.”

Legea finanțării terorismului în Turcia

În analiza intitulată „Combaterea terorismului: evaluarea exploatării de către Turcia a finanțării terorismului pentru a viza societatea civilă”, Amensty dezvăluie modul în care o nouă lege adoptată sub pretextul combaterii finanțării terorismului amenință să submineze activitatea legitimă a organizațiilor societății civile. 

Legea nr. 7262 privind prevenirea finanțării proliferării armelor de distrugere în masă introduce noi măsuri care încalcă drepturile la libertatea de asociere și exprimare, precum și garanțiile unui proces echitabil recunoscute internațional.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

Kılıçdaroğlu, discurs către popor din bucătăria lui, cu Mărțisor legat la mână: „ Învingerea lui Erdoğan este cea mai ușoară parte”

Candidatul la președinție al Alianței Națiunilor și liderul Partidului Popular Republican (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu, a spus, pe 20 martie, că opoziția este unită nu numai pentru a-l învinge pe președintele Erdogan, ci mai ales pentru a reconstrui țara.

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Imagini apocaliptice! Provinciile afectate de cutremur, inundate în urma ploilor torențiale

Ploile care au afectat regiunea de sud-est a Turciei de marți noaptea au făcut ravagii, lăsând case, spitale și afaceri inundate, conform...

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...