Relația încordată între Turcia și Occident pornind de la subiectul Osman Kavala se accentuează pe zi ce trece. Prizonierul politic, Kavala, este simbolul celor 150.000 de persecutați politic după tentativa puciului eșuat din 2016.
După cum se știe, relațiile lui Recep Tayyip Erdogan cu conducătorii europeni sunt tensionate. Comitetul miniștrilor Consiliului Europei (organizație interguvernamentală care grupează 47 de state între care și Turcia, având ca obiectiv promovarea democrației și respectarea drepturilor omului) a trecut la acțiune.
Căci de mai bine de patru ani, Erdogan se încăpățânează să-l țină în pușcărie pe omul de afaceri și filantropul Osman Kavala, sub acuzația formulată de „spionaj și tentativă de destabilizare a statului”, în perioada loviturii de stat eșuate din iulie 2016.
În realitate, ceea ce are acesta de plătit, este în primul rând curajul de-a se fi interesat public referitor la drepturile minorităților kurde și armene din Turcia. Arestat din octombrie 2017, deținut prin închisorile Istanbulului, el nu a fost de fapt niciodata oficial, condamnat.
Așadar este deținut în pofida deciziei pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDH, în decembrie 2019 care cerea „eliberarea imediată” a lui Kavala.
De altfel, Consiliul Europei tocmai a decis lansarea unei proceduri vizând infracțiune comisă de nerespectarea unei decizii a CEDO. Este o procedură mai degrabă rară și a fost exercitată o singură dată în ultimii 62 de ani împotriva Azerbaidjeanului. Folosirea ei poate merge până la excluderea țării din acest organism.
Drame tăcute
Dincolo de aspectul mediatic al situației lui Osman Kavala, se derulează o sumedenie de drame tăcute.
După tentativa de puci eșuat din noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, autoritățile turce au intreprins persecutarea masivă a celor calificați drept „trădători ai națiunii”.
„Erdogan a proclamat imediat starea de urgență pe care de altfel a reînnoit-o vreme de doi ani, obținând el însuși puteri exepționale.”,explică politologul turc, Ahmet Insel.
Nu e întâia oară că asta se petrece în istoria Turciei. În mod evident, dincolo de căutarea eventualilor complici, asta a slujit la înăbușirea opoziției!
Erdogan nu s-a limitat la lucruri mărunte: conform analizei ONG-ului, Turkey Purge, după 2016, aproape 95 000 persoane au fost trimise în închisori în cadrul represiunii post-lovitură de stat.
Peste 150 000, printre care profesori, judecători, polițiști și militari, au fost dați afară din slujbele lor. Numărul lor crește „chiar dacă starea de urgență a fost ridicată de circa 4 ani , cu regularitate, la o lună, o lună jumătate apar liste noi de persecutați.” , susține istoricul șu politologul turco-francez, Samim Akgönüz.
Oficial vorbind, puterea din Turcia îi urmărește și persecută public pe partizanii lui Fethullah Gülen – predicatorul și maestrul unei confrerii musulmane, acesta fiind refugiat în Statele Unite, și fusese vreme destul de îndelungată un aliat al lui Erdogan.
Conform autorităților turcești este că Gulen ar fi fost strategul puciului eșuat, dar în realitate Erdogan lovește în toate direcțiile.
„Și-a desemnat guleniștii drept adversari și vinovați comanditari ai puciului pentru că asta îi aranja pe cei aflați la putere, pentru existau printre puciști și unii adepți de acest gen. Dar adevărul este că mulți dintre cei care au participat nu aveau nimic de a face cu confreria. Și pe urmă, care ar fi definiția de Gulenist?” afirmă Samim Akgönül.
Pentru mulți legăturile sunt greu de explicat , chiar de-a dreptul imaginare.
Și când o persoană se revendică a fi gulenistă, asta nu înseamnă că ar fi participat la lovitura de stat, nici că și-ar fi dori-o. De fapt care ar fi actul criminal care i-ar fi reproșat ?
Selim trăiește în vestul țării, într-un oraș al cărui nume îl trecem sub tăcere. Pentru că din păcate deja a plătit din greu alegerea părinților săi de a-l fi înscris într-unul din liceele Gulen, oragnisme școlare private de înalt nivel calitativ, foarte bine cotate în acea perioadă.
Peste 20 de ani, când devenise deja un antreprenor de succes și proaspăt tată, s-a trezit cu polițiștii la poartă, dis-de-dimineață.
„Nu am înțeles absolut nimic, aveam impresia că sunt într-un film prost. În timpul interogatoriului văd că încep să îmi vorbească despre educația mea, nu pricepeam ce legătură are. Toată lumea știe că nu ne înscriam în aceste școli pentru o educație religioasă, ci pentru a avea cea mai bună formație școlară posibilă.”, amintește acesta.
În pofida a ceea ce a declarat și în absența oricăror dovezi incriminatorii, avea să petreacă un an și jumătate în închisoare.
Pentru Ömer Çatkiç, fostul portar al echipei naționale de fotbal, motivul condamnării a fost utilizarea unei aplicații pe telefon, ByLock. Ca urmare, fotbalistul a fost calificat de Erdogan drept „brațul fotbalistic” al predicatorului și a fost condamnat la doi ani și trei luni de închisoare.
Închisoarea sau o moarte civilă, socială și culturală
Mehmet, un funcționar concediat prin decret prezidențial și care nu vrea să dea prea multe amănunte, e de părere că toate necazurile i se trag de la noua lui mașină și de la un împrumut cerut de la Bank Asya, bancă acum considerată ca fiind apropiată de Mișcarea Gulen.
Bărbat declară cu nu știa acest lucru, că nici măcar nu este credincios, deci ce legătură ar fi putut să aibă cu cofesiunea?Totuși, o simplă semnătură pe un act bancar i-a distus viața.
Deniz Kimyon, pe atunci cadru universitar în Ankara,a avut norocul să nu fi gustat din coșmarul închisorilor turcești.
Feministă, de stânga, semnatară a petiției ” Nu vom fi complici la această crimă”, cerând rezolvarea pacifistă a chestiunii kurde, lansată de un Colectiv de Universitari pentru Pace, ea era o țintă vizibilă pentru persecuție.
Coșmarul ei, și a altor 100 000 de persoane, ține de trei litere : KHK, kanun hükmünde kararname, (« décret-loi », în franceză spus , adică acele faimoase decizii unilaterale ale președintelui prin care erau revocați tot felul de categorii de funcționari, fără nici un motiv invocat sau plauzibil. În limba română, decretele prezidențiale.
Sabia cădea pe grumazul oamenilor în general pe parcursul nopții, așa încât toți funcționarii de stat începuseră să fie neliniștiți.
„Am fost destituită prin KHK 679, în 6 ianuarie 2017 explică Deniz Kimyon. Cred că era 11 noaptea când am citit în Jurnalul Oficial, vestea.Fără nici o explicație. Am primit un apel de la un coleg care mi-a spus , suntem cu toții dați afară.”, își amintește Savas Dede.
„Incă din seara de 15 iulie ,când nici măcar nu știam dacă puciul va reuși sau nu, începusem să fiu sigur că noi, kurzii vom fi vitimele colaterale. Colaborare cu organizație ilegală”, asta este justificarea pe care au declarat-o peste tot.
”Din cauza KHK nu mai putem să găsim nici un servici în funcția publică ”, spune Savas Dede. Dar nici nu ne putem angaja în mediul privat căci toți angajatorii se tem de guvernul AKP. Le e teamă să-i înfrunte și să capete eticheta de amici ai teroriștilor , daca ne-ar angaja. In sistemul Securității sociale ,persoanele date afară prin acest decret , sunt identificate printr-un cod special. Cum ar veni, suntem pe lista neagră!
Sunt multe, zeci, mii de cazuri de acest fel. Oameni persecutați, urmăriți ,închiși pentru vini imaginare, nedreptățiți, vieți distruse în toate modurile posibile.” acesta ar fi cuvântul general pentru a caracteriza realitatea unei țări dominate de o neagră dictatură.
Text tradus și adaptat de Redacția Zaman.
Preluat de pe Charlie Hebdo.
