marți, noiembrie 19, 2024

Turcia: Bărbat grav bolnav arestat în sala de operație


Starea de sănătate a unui bărbat grav bolnav care a fost reținut într-un spital în timp ce își aștepta medicul, s-a deteriorat considerabil în închisoare, conform Stockholm Center for Freedome.

Yunus Tosun, în vârstă de 31 de ani, a suferit o operație de îndepărtare a unei tumori pe creier în martie 2022.

Bărbatul a fost arestat, pe 6 mai, pentru a executa o pedeapsă de șapte ani și șase luni pentru legături cu mișcarea Gülen. Tosun a fost reținut într-o sală de așteptare a spitalului în timp ce se pregătea pentru o scanare RMN.

„Ne temem că tumora a revenit”

Soția lui Tosun, Özlem Tosun, a spus că soțul ei a început să se confrunte cu probleme de sănătate mintală după operație.

„După operație, soțul meu a avut probleme în a se exprima. Am cerut să-i fie amânată sentința, dar încă nu există niciun răspuns de la autorități. Între timp, soțul meu va trebui mai întâi să fie supus unui control medical pentru a stabili dacă este apt să rămână în închisoare.”, susține soția.

Özlem Tosun a spus că sănătatea mintală a soțului ei s-a deteriorat în închisoare și le-a spus în repetate rânduri că va muri în celula lui.

„A început să aibă din nou dureri de cap și ne temem că tumora a revenit. A vizitat spitalul săptămâna trecută, dar i-au prescris doar analgezice și l-au externat.”, povestește femeia.

Acuzat că a folosit o aplicație

Tosun a fost arestat pentru prima dată în noiembrie 2016 și trimis la închisoarea Sincan din Ankara. Un an mai târziu, a fost eliberat în așteptarea procesului. Cu toate acestea, sentința sa a fost confirmată recent de Curtea Supremă de Apel.

Tosun a fost acuzat că folosește aplicația pentru smartphone ByLock. Turcia consideră ByLock, cândva disponibil pe scară largă online, un instrument secret de comunicare între susținătorii Mișcării Gülen bazate pe credință de la o tentativă de lovitură de stat din 15 iulie 2016. În ciuda lipsei oricărei dovezi că mesajele ByLock ar fi legate de puciul eșuat, autoritățile turce continuă să aresteze mii de cetățeni turci.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.