marți, decembrie 30, 2025

Turcia a deportat un cetățean japonez care omora și mânca pisicile de pe stradă

Turcia a deportat un cetățean japonez care trăia în Istanbul,  pentru că ucidea și mânca pisoi, conform Daily Sabah.

Cetățean japonez, identificat prin inițialele D.M, va fi deportat după ce poliția din Istanbul l-a amendat pentru uciderea și mâncarea de pisoi.

D.M. este rezident al districtului Küçükçekmece de aproximativ trei ani. Când pisoii care se plimbau pe stradă în cartierul său au început să dispară, un rezident a observat că suspectul îi omora.

Rezidentul, care l-a văzut transportând cinci pisoi într-o găleată la el acasă săptămâna trecută, a alertat poliția.

Poliția l-a reținut pe japonez, în timp ce se afla la o bancă și la întrebări, a mărturisit că a sugrumat și a mâncat pisoii. El a primit o amendă de 10.375 TL (1.212 dolari) și a fost transferat la un centru responsabil pentru deportarea străinilor.

Yasin Öztürk, un negustor din cartier care îngrijea pisoii a afirmat că nici măcar nu bănuia că bărbatul va face așa ceva.

„Eu și alții aveam grijă de mama pisicuților înainte ca ea să nască acum două luni. Au dispărut într-o dimineață și am auzit mai târziu că acest bărbat i-a pus într-o găleată și i-a dus acasă. Nu-mi venea să cred că o persoană ar putea face un lucru atât de oribil ”, a declarat bărbatul.

Conform legilor actuale, orice act de tortură sau ucidere a unui animal fără stăpân se pedepsește. Parlamentul lucrează în prezent la un proiect de lege care solicită închisarea persoanelor condamnate pentru cruzime împotriva animalelor, o lege care urmărește și îmbunătățirea drepturilor animale.

Raiduri antiteroriste înainte de sărbători: zeci de suspecți ISIS reținuți

Forțele de ordine din Turcia au intensificat operațiunile antiteroriste înainte de sărbătorile de iarnă, în urma unor informații privind posibile atacuri planificate...

O nouă expoziție deschisă în celebrul Palat Topkapi din Istanbul

O nouă expoziție permanentă dedicată artei ceramice otomane a fost deschisă în interiorul faimosului Palat Topkapi, una dintre cele mai vizitate atracții istorice din Turcia...

Șeful armatei Libiei a murit într-un accident aviatic în apropiere de Ankara

Generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, șeful Statului Major al armatei Libiei, a murit într-un accident de avion în apropiere de capitala Turciei, Ankara, au...

Libertatea Internetului în Turcia, în cădere liberă

Libertatea de exprimare și accesul la informație online în Turcia au înregistrat o deteriorare accentuată în 2024, potrivit unui raport amplu privind...