sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Turcia:25% din restaurante s-ar putea să nu se redeschidă niciodată după pandemie

Aproximativ 25% dintre restaurante nu se mai pot redeschide niciodată, după ce pandemia a lovit cel mai puternic sectorul restaurantelor, conform unui oficial al industrie, citat de Ahval.

Președintele Asociației Turce a Restaurantelor și Divertismentului (TURYID), Kaya Demirer explică că din aproximativ 100.000 de restaurant care angajează aproape două milioane de persoane în țară, 10% dintre ele nu se mai pot deschid niciodată după primul val al pandemiei COVID-19.

“Sectorul a petrecut 117 zile în 2020 într-o stare de închidere completă și în cele 248 de zile în care am rămas deschise, au existat restricții privind orele”, afirmă Demirer.

După al doilea val al pandemie, se preconizează că procentajul ar putea ajunge la 30% din restante. 

Industria, care a înregistrat un venit de 135 miliarde de lire (18,2 miliarde de dolari) în 2019, a scăzut la aproximativ 60-70 de miliarde de lire (9,4 miliarde de dolari) în 2020.

Antreprenorii speră că guvernul să întârzie plățile datoriei cu cel puțin șase luni după redeschidere, oferind în același timp ajutor în numerar întreprinderilor.

Turcia a introdus în a treia săptămână din noiembrie noi măsuri și restricții în încercarea de a stopa răspândirea celui de-al doilea val de pandemie. Măsurile au inclus carantină și ore limită de funcționare. Între timp, creșterea inflației a forțat populația să fie mai atentă la cheltuielile sale.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.