vineri, noiembrie 22, 2024

TURCİA: 25 DE ÎNTREBARI FARA RASPUNS DESPRE 15 IULIE

[VEYSEL AYHAN]

Sute de întrebări cu privire la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie așteaptă răspunsuri. Atâta timp cât nu există răspunsuri la aceste întrebări, îndoielile vor crește exponențial. A fost într-adevăr o tentativă de lovitură de stat? A fost o tentativă faţă de care nu s-a luat nici o măsură deși se știa ce se va întâmpla? Sau a fost o scenă care viza masacrarea a sute de mii de oameni-soldați și civili?

Iată cele 25 de întrebări la care publicul așteaptă un răspuns:

Întrebarea 1: După o tentativă de lovitură de stat normală agenția de informații ar fi acuzată cu reproşul „De ce n-ați anunțat dinainte?”. Oficialul care coordonează activitatea ar fi putut fi acuzat că „nu a anunțat, înseamnă că a colaborat cu puciștii”? MIT, până la 15 iulie, nu a dat nici o informație cu privire la tentativă. Daca H. A., acuzat de a fi membru al „Comunitatii Gulen” și închis, nu ar fi informat, MIT nu ar fi dat autorităților politice informații nici în 15 iulie, la ora 16.00.

Faptul că secretarul de stat MIT nu numai că n-a fost judecat, nu a fost chemat nici măcar la comisia pentru analiza loviturii de stat, și că secretarul continuă încă să fie numele cel mai apropiat de Erdoğan, nu naște îndoieli?

Întrebarea 2: Este adevărat că Alexandr Dugin, consilier al Președintelui rus Vladimir Putin, a transmis președintelui și prim-ministruului, la 14 iulie, informații privind tentativa de lovitură de stat?

Întrebarea 3: În cazul în care lovitura de stat nu a fost făcută în cadrul lanțului ordine -comandă, junta care a organizat tentativa de lovitură de stat din cine anume era formată? Pe când seful Statului Major General din urmă cu 15 ani, Hilmi Özkök, a fost chemat la comisia parlamentară privind lovitura de stat, de ce nu a fost chemat actualul sef, Hulusi Akar care a avut personal un impact asupra tuturor evenimentelor? A existat teama ca nu cumva să divulge unele lucruri?

Întrebarea 4: În cazul în care 15 iulie a fost organizat la ordine şi comenzi ,de ce față de Akar nu se deschide nici un proces și acesta continuă să fie in funcție?

Întrebarea 5: În cazul în care 15 iulie nu a fost la comandă, şeful Statului Major General, care deține în subordinea sa un serviciu militar de informații, cum se face că nu a fost informat despre formarea unei structuri de juntă, pentru care este necesară o pregătire de mai multe zile sau chiar luni?

Întrebarea 6: Afirmațiile potrivit cărora o parte din generalii care au organizat lovitura de stat fac parte din comunitatea Gülen se bazează pe rapoartele MIT? Există dovezi concrete? În cazul în care există dovezi concrete, de ce nu sunt dezvăluite publicului larg?

Întrebarea 7: Chiar și în societățile cele mai primitive, acuzatul are dreptul să își expună punctul de vedere. Din moment ce comisia parlamentara pentru lovitura de stat a decis să fie ascultat si Fethullah Gulen, cine a dispus să se modifice această decizie?

Întrebarea 8: Cum s-a luat decizia ca la 10 minute după începerea tentativei de lovitură de stat, președintele, prim-ministrul și toate televiziunile „afiliate” acestora ,să declare repetat şi pe o singură voce faptul că „Fethullah Gülen ” și „comunitatea sa” sunt făptuitorii? Cum a fost pusă in aplicare aceasta decizie?

Întrebarea 9: În ciuda ordinului Statului Major General ca începând cu orele 18.00 să nu mai decoleze nici un avion, să nu mai iasă din unități nici un vehicul militar sau vreo armă, si a faptului că acesta a fost recepționat de către toate organele Forțelor Armate Turce, cine a ordonat scoaterea din cazarmă in strada a grupurilor mici de soldați care nu știau ce se întâmplă?

Întrebarea 10: Nu este suspect faptul că pentru tentativa de lovitură de stat au fost folosiți un număr foarte mic de militari gradați, elevi ai școlilor militare și 1-2 batalioane de soldați, 10-15 tancuri și 3-5 avioane de război pentru efecte de sunet, și s-a închis doar podul Bosfor?

Întrebarea 11: De-a lungul istoriei toate loviturile de stat au fost făcute spre dimineață. Care este explicația faptului că pentru aceasta tentativă s-a preferat o oră la care oamenii sunt treji, de prime time? A existat o lovitură de stat în care sa nu se fi încercat să fie nici măcar reținut nici un oficial al puterii politice (președinte, prim-ministru, miniștrii, membrii ai parlamentului …)?

Întrebarea 12: Care este explicația pentru faptul că deși informația privind lovitura de stat a ajuns la orele 16:30 la Statul Major General comandanții forțelor armate au fost în stare să meargă la nuntă și să rămână acolo pentru câteva ore?

Întrebarea 13: Nu este suspect faptul ca deşi la orele 18 Statul Major General, MIT şi oficialii guvernamentali deja știau de tentativa de lovitură de stat, nu au fost luate masuri de protecție pentru TRT, iar aceasta a fost ocupată de 5 militari din care unul gradat, s-a citit un comunicat la miezul nopții și apoi complotiștii au fost capturați de către personalul TRT și de popor?

Întrebarea 14: Nu este ciudat faptul că Palatul lui Erdoğan, la care lucrează sute de angajați de securitate calificați și care este protejat cu armament de ultimă generație, a fost invadat de 13 soldați din care 3 gradați, iar aceștia au fost reținuți înainte de a intra pe poartă?

Întrebarea 15: Lovitura de stat a fost făcută împotriva lui Erdoğan. Participanții la lovitura de stat bombardează Parlamentul, dar avioanele de război de ultimă generație care au în dotare rachete cu tehnologie laser, au bombardat doar un colț îndepărtat din grădina palatului lui Erdoğan, cu o suprafață de 450 de mii de metri pătrați. Care este explicația acestei ciudățenii?

Întrebarea 16: Dacă Erdoğan, care în seara zilei de 15 iulie seara a afirmat la NTV că „după-amiază o agitație, din păcate, s-a produs în forţele armate turce „mod oficial de tentativa loviturii de stat de la MIT la ora 16.00, s-ar fi implicat, și ar fi ieșit cel târziu la orele 19.00 la televiziuni pentru a dezvălui lovitura de stat, nici un soldat nu ar fi ieșit din cazarmă și probabil, 241 de oameni nu ar fi fost uciși. De ce a așteptat Erdoğan 6,5 ore?

Întrebarea 17: De ce e arestat maiorul H. A. care a adus la cunoștința MIT la orele 14:45 tentativa de lovitură de stat?

Întrebarea 18: Care este explicația contradicției : pe de o parte de a afirma că „In spatele tentativei de lovitură de stat se afla comunitatea Gulen” și în același timp a-l aresta pe maiorul H.A. care a raportat lovitura de stat pe motiv că ar fi un presupus membru al acestei comunități?

Întrebarea 19: La data de 24 iulie 2016 renumita revistă germană FOCUS a publicat faptul că imediat după tentativa de lovitura de stat serviciul secret britanic GCHQ a interceptat corespondența telefonică și de e-mail a guvernului turc și a intrat in posesia unui mesaj care solicita ca „operațiunile de epurare sa fie inițiată mâine și coordonatorul loviturii de stat să fie declarat Fethullah Gülen”. Și nu a fost dezmințit. Este o informație adevărată?

Întrebarea 20: Nu este suspect că in Turcia, unde cea mai simplă anchetă ar putea dura luni de zile, Procuratura Generală încă din noaptea aceea la orele 04:30 a soluționat tentativa de lovitură de stat ajungand la o concluzie și a luat decizia de detenție in privința „cadrelor judiciare și generalilor, amiralilor, ofițerilor, subofițerilor și soldaților care au legătură cu Structurarea de Stat în Paralel” ?

Întrebarea 21: Odată ce la cel mai mic eveniment terorist, este impusă interdicția mass-media de difuzare, de ce la un incident ca tentativa de lovitură de stat nu a fost impusă această interdicție? De ce in acea noapte, Twitter și alte canale de social media nu au fost închise, iar internetul nu a fost limitat?

Întrebarea 22: În ciuda detenției celor despre care există cel mai mic denunț sau suspiciune, de ce nu sunt scoase la lumina zilei răspunsurile cu privire la Adil Öksüz, despre care se pretinde a fi numărul 1 al tentativei de lovitură de stat, si care a fost a prins aproape de baza Akıncı, iar apoi a fost eliberat in primă instanță, si la semnele de întrebare despre Öksüz, puse de liderul CHP Kemal Kılıçdaroğlu?

Întrebarea 23: Afirmaţia fostului oficial de top al Pentagonului, Michael Rubin, că „în noaptea de 15 iulie civilii au fost ucisi de milițiile Sadat, subordonate Palatului prezidențial” este adevărată? A fost anchetată suficient moartea civililor din 15 iulie? De ce nu s-a făcut autopsie la nici unul dintre aceştia ?

Întrebarea 24: In timp ce toate confesiunile lui Levent Türkkan consilier al Șefului Statului Major Hulusi Akar sunt acceptate, deși generalul-maior Mehmet Dişli a spus despre acesta că „Şi el este din comunitatea Gulen. Este șeful directiei Managementul de proiect din cadrul Statului Major General. „, de ce acesta este protejat cu atenție de justiție?

Întrebarea 25: Faptul că a doua zi după tentativa de lovitură de stat, 2475 de judecători au fost demiși de către Consiliul Superior, consolidează argumentul că sacrificările din următoarele zile în creștere ca un bulgăre de zăpadă și care depășesc sutele de mii, s-au făcut pe baza rapoartelor MIT. Este adevărat? Tentativa de lovitură de stat a fost organizată ca un scenariu pentru masacrarea în masă și declanşarea aşa zisei „vânători de vrăjitoare?„

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.